La două luni de când au scăpat în presă primele informaţii despre reformarea iminentă a principalei ediţii de ştiri de la Antena 1, Intact Media Group anunţă oficial schimbările semnificative pe care noul „Observator 19” le aduce pentru a oferi o alternativă reală a programelor de ştiri existente pe piaţa românească.
Noul concept, dezvoltat împreună cu ITN, companie regăsită în topul celor mai importanţi producători de ştiri din lume, se bazează pe construirea unei legături autentice cu publicul, prin abordarea de subiecte cu adevărat importante pentru telespectatori.
Alina Petrescu, prezentatoarea noului „Observator 19”, preia această poziţie la Antena 1 după ce, în prealabil, a realizat emisiunea „News Magazine” la Antena 3. Alina, care a lucrat, de asemenea, ca reporter Euronews la Lyon, în Franţa, va aduce o notă personală ştirilor prin stilul ei cald, empatic.
Această nouă abordare a ştirilor este centrată pe dezvoltarea poveştii din spatele evenimentelor care se întâmplă în România şi cum ne afectează acestea pe fiecare dintre noi.
„Vrem să le oferim oamenilor altceva, să le vorbim despre ei, pe limba lor, dar şi despre ce se întâmplă în lume. Încercăm să le arătăm oamenilor cum îi afectează orice se întâmplă în ţară sau pe glob. Le vom demonstra că orice ştire se poate referi la un moment sau altul din viaţa lor. Le vom aduce un jurnal care să fie, mai presus de toate, o reprezentare onestă a realităţii în care trăim”, declară Alina Petrescu.
Noul „Observator 19” îşi va păstra actuala identitatea vizuală datorită notorietăţii de care se bucură; schimbările fundamentale ţin de modalitatea în care poveştile prind viaţă şi de legătura lor cu viaţa românilor. Această abordare va fi susţinută de o campanie de marketing dezvoltată în jurul sloganului „Ştiri ca’n viaţă”.
Mai citeste:
- Anamaria Prodan, URMĂRITĂ şi în America
- Solista Mandinga, TREZITĂ cu trandafiri albi
- Botezatu, CAZAT în cameră de 14.000 de euro la Cannes
- Radio ZU - lider în Capitală, Kiss FM - nr. 1 în ţară
- Stela şi Arşinel, amendaţi în Spania
- Iurie Darie se reface după operaţia la creier
- Tatăl Mădălinei şi avocatul Bărbuceanu explică... DESPĂRŢIREA


Comenteaza aici: