ziarulring.ro 11.02.2010
Toni Tecuceanu, marca inregistrata

Pe 15 ianuarie a.c., la doar 10 zile după moartea actorului Toni Tecuceanu, la OSIM a fost depusă cererea de înregistrare pentru marca verbală Toni Tecuceanu, informează comunicatemedia.ro. Solicitarea a fost făcută de către o persoană care aparent nu are nicio legătură cu familia Tecuceanu, pe nume Blidariu Anne-Marie Loveva.

Înregistrarea mărcii conferă acestei persoane dreptul exclusiv de a folosi numele Toni Tecuceanu pentru activităţi sportive şi culturale, educaţie, instruire, divertisment pentru următorii 10 ani.

În conformitate cu art.4 litera j din legea 84/1998, nu pot fi înregistrate mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România. Oricum, e recomandabil ca familia ori urmaşii să urmărească acest demers.

Moartea actorului de la „Cronica Cârcotaşilor”, la vârsta de 37 de ani, a făcut vâlvă la începutul acestui an şi a constituit un subiect care a alimentat constant prima pagină a ziarelor. Notorietatea morţii sale, pusă pe seama virusului AH1N1, a avut un efect impresionant în favoarea campaniei de vaccinare împotriva virusului, vorbindu-se de „fenomenul Tecuceanu”.

Comenteaza aici: