Edilul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a oficiat, ieri, nouă căsătorii pentru tinerii îndrăgostiţi care au ales să-şi unească destinele chiar de Valentine’s Day.
Primii care au spus “Da” în faţa ofiţerului stării civile au fost Victoria şi Adrian. “Ne-am cunoscut pe 4 octombrie, în Chişinău, dintr-o întâmplare. Am văzut-o la 3 dimineaţa, în pijama, şi m-am îndrăgostit pe loc”, ne-a mărturisit Adrian.
Cucerită în Oraşul Iubirii
Natalia şi Alin au schimbat priviri pătimaşe la mijlocul lunii mai. “M-a cucerit de ziua lui. Am împărţit o îngheţată, apoi am fost la Paris, iar în şase luni vine bebeluşul”, ne-a spus Natalia Timoşenko.
Tărăcilă, faţă în faţă cu Piedone
Lăcrămioara şi Răzvan au copilărit împreună. “Este o zi specială. Am vrut ca totul să fie perfect. Rochia pe care o port a fost făcută de o prietenă. În afară de atracţia fizică, a fost şi cea mentală”, ne-a povestit, emoţionată, Lăcrămioara. Printre invitaţii tânărului cuplu s-a aflat şi Doru Ioan Tărăcilă, fost ministru de interne.
Sărbătoare în familia Piedone
Edilul îşi sărbătoreşte, astăzi, ziua de naştere în sânul familiei: “Sper să ies din rutina cotidiană. O să fiu puţin mai «leneş» şi îmi voi acorda un răsfăţ de vreo trei, patru ore în plus de somn, apoi îmi voi duce soţia şi cei doi copii la un prânz. Seara, voi petrece în familie. Pot să primesc şi un şurub vechi sau o piuliţă. Din partea familiei, orice este un dar imens.”
“Fiind Valentine’s Day, am vrut să încarc decorul şi m-am îmbrăcat în roşu. Nu cred în vraci şi vrăjitoare, flăcări sau farmece.”- Cristian Popescu-Piedone


Comenteaza aici: