Un ONG obţine finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru a realiza un ghid cultural. Ulterior, Secretariatul General al Guvernului (SGG) a achiziţionat toate exemplarele pentru a le distribui gratuit în muzee şi alte instituţii culturale. Întâmplător sau nu, realizarea broşurii fusese cuprinsă într-o strategie de dezvoltare a Clujului aprobată de consiliul local pe vremea când Emil Boc era primarul oraşului.
Primul ghid multicultural al Clujului lansat săptămâna trecută şi realizat de Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, o filială a Fundaţiei Soros, a şi găsit un client generos care a achiziţionat toate cele 5.000 de exemplare. Potrivit site-ului de licitaţii publice, Secretariatul General al Guvernului a plătit pentru acestea aproximativ 10.000 de euro.
Pe de altă parte, potrivit Biroului de presă al Primăriei Cluj, am aflat că, pentru acest ghid, ONG-ul a primit finanţare din fonduri europene. Potrivit legii, organizaţiile nonguvernamentale au voie să facă vânzări directe, dar nu pare a fi oportun ca statul român să dea bani pe produse care sunt în fapt finanţate tot din bani publici.
Bani din două surse
În aceste condiţii, întrebarea care se pune este cât de legal, moral sau corect este ca o fundaţie nonprofit să primească bani din două surse pentru aceeaşi lucrare, în condiţiile în care zeci de ONG-uri nu au bani nici să-şi plătească bilanţul contabil lunar. În acest sens, “ring” a solicitat lămuriri de la secretarul de stat Attila Marko, şeful Departamentului pentru Relaţii Interetnice din cadrul SGG, care s-a ocupat de achiziţia tirajului.
“Noi nu avem de unde şti de unde au obţinut cei de la ONG-ul respectiv finanţarea pentru realizarea ghidului”, ne-a explicat secretarul de stat.
“Noi am avut nevoie de broşură şi am cumpărat-o. Mă bucură când văd că cineva reuşeşte să aducă bani europeni în România”- Attila Marko, secretar de stat
8 lei a plătit Secretariatul General al Guvernului pentru fiecare exemplar al Ghidului Multicultural al Clujului.
Mai citeste:
- ”Anticorupţii” DNA l-au arestat pe „procurorul vrăjitoarelor” cu probe...ilegale?
- Sorina Plăcintă a primit o sută de mii de lei de la stat cu dedicaţie
- Cum arată ”jaful” marca Botiş, Lăzăroiu, Barbu
- VERDICTUL în cazul “VIOLUL lui Tabără” e... NUP!
- Protest extrem al unui deţinut
- Disponibilizări la Poştă
- ”Naşii” evaziunii de la Afumaţi au fost...arestaţi
- Cod galben de furtuni
- Program nou pentru bugetari


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 09:04 in data 16.02.2010
ANIMALUL ASTA MIC ISI BATE JOC DE MILIOANE DE OAMENI.