Cristina Ilie 18.02.2010

Cum sa devii propriul tau sef

INITIATIVA. „ring” iti arata pasii pentru o afacere fara contabil

http://admin.ziarulring.com/images/upload/cocktail/cum-sa-devii-propriul-tau-sef-434x326.jpg

Vrei să îţi deschizi propria afacere sau eşti freelancer şi vrei să îţi legalizezi această activitate. Cea mai simplă metodă este să obţii statutul de persoană fizică autorizată (PFA). Specialiştii contactaţi de „ring” te învaţă ce demersuri trebuie să faci pentru a obţine acest statut. De asemenea, îţi explică ce dări vei avea de plătit la stat în cazul în care te-ai hotărât să faci acest pas.

Persoanele fizice autorizate sunt acele persoane care obţin venituri din prestarea unor servicii în mod individual sau sub diverse forme de asociere.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti
Vrei să desfăşori diverse activităţi în mod independent? Trebuie să fii major şi să ai un certificat medical pentru a-ţi dovedi starea de sănătate. De asemenea, e obligatoriu să ai o autorizaţie emisă de organele competente potrivit legii.

”Este foarte important ca persoana în cauză să nu fi fost condamnată prin hotărâre judecătorească pentru sâvârşirea unor infracţiuni“, susţine Clementina Ionescu, consultant în raporturi de muncă.

Obţinerea autorizaţiei
În primul rând, vei face un drum la primărie. Aici vei depune dosarul cu următoarele acte: cerere de verificare disponibilitate şi/sau rezervare, declaraţie-tip pe propria răspundere privind îndeplinirea condiţiilor de funcţionare, cerere de autorizare, cerere de eliberare a cazierului fiscal, dovada plăţii următoarelor taxe: taxa de verificare a denumirii şi de rezervare, taxa de obţinere a cazierului fiscal, taxa pentru emiterea autorizaţiei, taxa pentru înregistrarea în Registrul Comerţului, taxa de transmitere prin poştă de la Registrul Comerţului, comisionul pentru serviciile oferite de oficiile Registrului Comerţului.

Următorul pas este înregistrarea la Administraţia Fiscală pe raza căreia domiciliezi, prin depunerea unei declaraţii de înregistrare fiscală pe baza avizului de înregistrare de la autoritatea profesională sau a autorizaţiei de funcţionare şi a certificatului de înregistrare la Registrul Comertului.

“În general, pentru a obţine autorizaţia, o persoană trebuie să aştepte cam 15 zile lucrătoare”, explică specialistul.

Dări către la stat
La sănătate vei plăti aproximativ 6,5% din venituri, la fondul de pensii - 29% dintr-o sumă pe care o hotărăşti tu (minim un sfert dintr-un salariu mediu pe economie). De asemenea, vei plăti 16% impozit din venitul net sau acelaşi procent din venitul stabilit pentru cei care s-au înregistrat la normă.

“O persoană fizică autorizată nu are nevoie de contabil. Acesta este principalul avantaj. Toate încasările şi plăţile şi le trece într-un jurnal şi nu este nevoie de semnătura unui contabil.” - Clementina Ionescu, consultant în raporturi de muncă


Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 12:58 in data 19.02.2010

    Sunt PFA si sunt platitor de TVA, am contabil. Atunci cand m-am inregistrat mi-am pus eu o norma, daca o depasesc atunci platesc impozit dar daca nu atunci e f OK.

     

  •  

    scris de Lixandru Sorel la ora 16:55 in data 18.02.2010

    1. Pentru persoanele fizice platitoare de TVA este obligatoriu un contabil? 2. Daca incasez mai mult decat norma se recalculeaza impozitul, de 16% din venitul net, la suma reala? 3. Daca optez pentru norma pote sa fie si PFA platotoare de TVA?

     

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

2 (ultimul in 18.02.2010)

Afisari:

1590 (ultima in 18.02.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter