Trei echipe în fruntea clasamentului cu acelaşi număr de puncte - CFR, Urziceni şi Steaua - sunt favoritele acestui retur care porneşte astăzi la drum. Timişoara, Rapid şi Vaslui stau şi ele la pândă, iar Braşovul şi Dinamo încă mai speră.
Etapa care începe astăzi programează şi două dispute de foc Dinamo – Craiova şi disputa de luni dintre ultimele două campioane Urziceni – CFR. Primul pare însă cu mult mai încins şi a fost prefaţat de câteva declaraţii incendiare. Finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu, a contestat deja brigada de arbitri condusă de Augustus Constantin, spunând că Borcea nu este străin de această delegare.
„E un tâmpit. De fiecare dată face tam-tam. Vrea să-şi ascundă eşecurile în spatele acestor declaraţii. De cinci ani nu face nimic la Craiova, d-aia nu-l mai vrea nimeni acolo”, a spus Gigi Neţoiu pentru „ring”.
Atenţie la Dinamo
Cu gândul să reintre în acţionariatul lui Dinamo din vară, Gigi Neţoiu crede că în primele cinci etape se va vedea cine va deveni campioană.
„Pentru Dinamo este bine că nu prea este luată în seamă din cauza diferenţei de puncte. Eu cred că în primele cinci etape ne vom da seama cine este în formă şi atacă titlul. Sper ca Dinamo să înceapă bine. Nici nu mă gândesc să nu bată pe Craiova. Dacă Dinamo nu pierde în primele cinci etape sunt sigur că reintră în carţi pentru titlu”, crede „Comandantul”.
De aici reîncepe
Clasament
1. CFR 17 10 4 3 23-10 34
2. Un. Urziceni 17 10 4 3 25-13 34
3. Steaua 17 10 4 3 25-14 34
4. FC Timişoara 17 8 7 2 29-12 31
5. Rapid 17 9 4 4 36-21 31
6. SC Vaslui 17 9 3 5 25-19 30
7. Dinamo 17 7 6 4 19-12 27
8. FC Braşov 17 7 6 4 19-11 27
9. Oţelul 17 6 4 7 21-24 22
10. Gaz Metan 17 5 6 6 18-26 21
11. Pandurii 17 5 5 7 14-17 20
12. Astra 17 4 6 7 19-23 18
13. Poli Iaşi 17 5 3 9 15-25 18
14. U. Craiova 17 5 2 10 24-27 17
15. Internaţional 17 5 1 11 16-31 16
16. Un. Alba Iulia 17 3 5 9 17-27 14
17. Gloria B-ţa 17 2 8 7 13-24 14
18. Ceahlăul 17 2 4 11 13-35 10
Etapa a 18-a / Program
Azi
Oţelul - Internaţional, 14.00
Mâine
Braşov - Un. Alba Iulia, 13.30, GSPTV
Bistriţa - Timişoara, 15.15, Digi TV
Iaşi - Rapid, 19.00, Digi TV
Steaua - Ceahlăul, 20.30, Antena 1
Duminică
Gaz - Vaslui 14.00, GSPTV
Pandurii - Astra, 16.00, GSPTV (neprogramat)
Dinamo - Craiova, 19.30, Digi TV
Luni
Un. Urziceni - CFR, 17.30, Digi TV


Comenteaza aici: