Bogdan Cotigă 19.02.2010
Vom avea autobuze ca la Londra
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/vom-avea-autobuze-ca-la-londra-434x326.jpg

Comentarii:

1 (ultimul in 19.02.2010)

Afisari:

4192 (ultima in 19.02.2010)

Rating:

(300 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
INITIATIVA. Municipalitatea vrea sa aduca in Capitala faimoasele “double-decker”

Cu toate că în acest an criza economică s-a acutizat, mai marii de la Primăria Capitalei au decis totuşi să investească şi în turism. Cei care au intenţia să viziteze Bucureştiul vor avea la dispoziţie un traseu turistic, iar planul oficialilor este să schimbe autobuzele obişnuite cu unele supraetajate, de tip „double-decker”, ca în Londra.

Planul de dezvoltare al oficialilor municipalităţii va fi în acest an integrat în cel al ţării şi, în acest sens, Municipalitatea va colabora cu ministrul turismului, Elena Udrea.

“Am discutat deja cu reprezentanţii ministerului şi am fost de acord să contribuim la strategia naţională pe măsura fondurilor de care dispunem. În primul rând, Capitala are nevoie de un portal turistic unde să abunde informaţiile despre locurile interesante, muzeele ce pot fi vizitate, piese de teatru şi concerte. Acest portal va fi integrat în sistemul de infochioşcuri stradale, unde va putea fi accesat direct de turişti”, ne-a spus şeful Direcţiei de Investiţii, Bogdan Hreapcă.

Concomitent, primăria se va ocupa de semnalizările turistice, pentru ca persoanele interesate să ajungă uşor la obiectivele pe care vor să le viziteze.

Vom privi Bucureştiul de la înălţime
Oficialii Municipalităţii vor totodată să reînnoiască şi traseul turistic existent în prezent. Acesta va cuprinde 16 obiective şi va fi completat de o mulţime de elemente promoţionale care vor personaliza oraşul sau vor constitui suvenire pentru cei interesaţi să cunoască Bucureştiul. Transportul se va face iniţial cu autobuzele, dar, în timp, acestea vor fi înlocuite cu cele de tip “double-decker”.

“Avem în plan să concesionăm acest serviciu unor firme private care ar putea să pună la dispoziţie aceste autobuze turistice. În acest fel, economisim fonduri, iar vizitatorii se pot plimba prin Bucureşti ca prin Londra”, a adăugat Hreapcă. Autobuzele ar putea fi echipate cu ecrane informative, dar şi cu un sistem audio ce va permite fiecărui turist să selecteze limba în care va asculta recomandările ghidului.

“Bucureştiul are un potenţial turistic remarcabil care în prezent este insuficient exploatat”- Bogdan Hreapcă, şef al Direcţiei de Investiţii

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 14:29 in data 21.02.2010

    da dar la londra nu avem gropi sati rupi masina si autobuzul cu etaj