Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că alegerea, de către Congresul PSD, a lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte, reprezintă un semnal de schimbare, el apreciind că misiunea noului lider nu va fi uşoară.
Iliescu a arătat că l-a felicitat pe Ponta pentru câştigarea alegerilor în PSD.
"L-am felicitat pentru succes. A fost un semnal de schimbare, sper benefică, pentru ceea ce revine PSD de aici înainte. Este o misune nu uşoară pentru Ponta", a spus Iliescu.
El a arătat că are încredere în inteligenţa şi simţul măsurii, calităţi pe care le apreciază la Ponta, ca de altfel şi reacţia "ponderată" cu care a primit vestea.
"Cred în inteligenţa şi simţul măsurii sale. Azi a avut o intervenţie preţuită de toată lumea, ca de altfel şi reacţia ponderată la aflarea veştii arată - o calitate umană pe care o apreciez. Îl voi sprijini în activitatea sa şi voi fi alături de noua echipă de conducere", a spus Iliescu.


Comenteaza aici: