Vedeta show-ului „Din Dragoste” s-a ofuscat după ce directorul executiv al Antenei 1 a declarat că „i-a oferit şansa de a prezenta «Observatorul»”, dar că „Alina Petrescu a fost mai bună”. Mircea Radu îi răspunde ironic lui Sorin Alexandrescu, cu trimitere la experienţa acestuia la conducerea companiei de dulciuri Kandia Excelent.
„Îi mulţumesc pentru generozitatea cu care îmi oferă posibilităţi de a mă remarca în meseria mea. Ţin să-i răsplătesc dărnicia, propunându-i ceva: eu să-i predau cursuri de televiziune (îmi închipui că va fi greu - nu poţi învăţa, de pildă, un cofetar ce-i aia rating - dar o să am răbdare, aşa cum se face cu începătorii…), iar, la schimb, el să mă înveţe să învelesc ciocolata-n staniol”, a declarat realizatorul tv pentru paginademedia.ro.
Mircea Radu precizează că a fost chemat de Camelia Voiculescu şi Sorin Oancea pentru o simulare de ştiri, şi nu pentru o probă de crainic.
„Mă numeşte «un coleg de-al nostru». Se grăbeşte sau e prost informat. Nu mai fac emisiuni la Antena 1 din mai 2009, când dânsul încă manageria o fabrică de ciocolată. Să se ferească să se bage ca firul de păr în crema de zahăr ars, ca să folosesc termeni familiari”, replică acid fostul Cupidon.


Comenteaza aici:
scris de alexx la ora 16:31 in data 28.02.2010
imi pare rau ca nu e mircea la observator! fatuca asta,nu-mi spune nimic...daca inainte mai dadeam la observator,de cand e ea nici nu mai exista stirile de la ora 20 pe antena1.nu am nimic cu ea,dar nu are carisma lui mircea.