ALTE CATEGORII
„Spitalul Brancovenesc nu trebuia sa cada!”
MISTER. Arhitecta Anca Petrescu nu intelege cum au disparut unele cladiri din Bucuresti
Se află de 30 de ani în linia întâi a frontului numit Casa Republicii. Planul de sistematizare a Capitalei, demarat după cutremurul din martie 1977, a însemnat pentru Anca Petrescu momentul ieşirii din anonimat, dar şi al asumării unei imense responsabilităţi. Controversele legate de numele „Petrescu” nu au împiedicat-o să-şi lege existenţa de cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume, cunoscută azi ca Palatul Parlamentului.
Dezastrul din 4 martie 1977 a însemnat pentru Ceauşescu momentul favorabil pentru deschiderea axului est-vest, cea mai importantă lucrare de sistematizare din istoria Capitalei. Ideea îi aparţinuse însă regelui Carol al II-lea, care decisese ca pe Dealul Arsenalului, pe care astăzi se află Casa Poporului, să se ridice Camera Deputaţilor.
„După cutremur, Ceauşescu a căutat o locaţie pentru a dezvolta un program foarte mare de investiţii. S-a preluat o idee a lui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaţilor pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecţi ai vremii. În 1938 s-a anunţat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit războiul şi lucrurile au rămas doar pe hârtie”, povesteşte Anca Petrescu.
Pentru Ceauşescu, o prezentare
Concursul de proiecte pentru sistematizare a constituit startul unui mare program de investiţii în Bucureşti. Prezentarea machetelor a avut loc la Palatul Republicii, în prezenţa cuplului Ceauşescu şi a suitei.
„Noi ne-am pregătit toţi, eram douăzeci de colective. Mi s-a spus că aceste lucrări trebuie aduse şi lăsate la palat, pentru prima prezentare, care trebuia făcută de Mircea Georgescu. Aşa era uzanţa, nu, tu, un pigmeu mărunt de arhitect, să ajungi în faţa preşedintelui ţării! Când ne era nouă lumea mai dragă, eram obosiţi, voiam să plecăm, ni s-a spus să rămânem deoarece preşedintele vrea să vorbească cu fiecare arhitect în parte. Vizionarea a durat şase ore. Fiecare a spus ce i-a trecut prin cap. Era vorba despre machete foarte mari, la scara 1:200. Ceauşescu era foarte tăcut. Nu scotea niciun cuvânt. Era şiret, cumpăra. Era ca la piaţă”, îşi aminteşte arhitecta.
Răni de nevindecat: Spitalul Brâncovenesc
Planul de sistematizare a fost o adevărată nenorocire pentru clădirile vechi, cu incontestabilă valoare arhitectonică. Nu mai puţin de 22 de biserici au fost demolate, iar printre clădirile care au dispărut a fost şi cea a Spitalului Brâncovenesc.
„M-a deranjat foarte tare când s-a spus că eu aş fi avut vreo influenţă asupra deciziei de demolare a Spitalului Brâncovenesc. Păi, tatăl meu a fost medic acolo! Din păcate, nu pot să lămuresc chestiunea asta. Şi pentru mine este o enigmă. Spitalul Brâncovenesc nu trebuia să cadă! Asta o spun ca om care a lucrat la trasarea bulevardului! Aveam spaţiu, chiar nu înţeleg ce s-a întâmplat, pentru că era o clădire superbă, care nu deranja deloc. Probabil cineva, undeva, a spus ceva, şi chiar am şi auzit poveşti de genul acesta referitoare la Biserica «Sfânta Vineri». Ce s-a întâmplat că a dispărut aşa brusc? Oricum, i s-au pus ei (Elenei Ceauşescu – n.r.) în spate treburile astea. Ideea este: dispare un monument şi tu nu reacţionezi? Dacă nu tu ai pus la cale asta, îl pedepseşti pe cel care a făcut aşa ceva! Aşa ar fi fost logic! Totuşi, cred că aceste clădiri nu puteau dispărea fără ştiinţa lor”, este de părere Anca Petrescu.
Biserica „Mihai Vodă“, salvată în ultimul moment
„În aceeaşi sală, odată cu mine, de multe ori se putea întâmpla să fie mai multe vizionări. Eu aveam Casa Republicii, şi alături de mine era directorul Jugulică, a cărui machetă cuprindea exact zona asta, cu Biserica «Mihai Vodă». Lui i se spusese să nu se mai pună «Mihai Vodă» acolo. L-am întrebat dacă nu putea să intervină. «Măi, Anca, mi-a zis, ştii şi tu cum este situaţia!» A venit preşedintele, am prezentat, şi pentru că i-a plăcut foarte mult, mi-am zis să risc. A prezentat şi Jugulică şi, după ce a terminat, i-am spus lui Ceauşescu: «Tovarăşe preşedinte, nu vă supăraţi, pe această machetă nu este Biserica „Mihai Vodă“!» El s-a întors către primar şi a zis: «Măi, cum se poate aşa ceva? Voi vreţi să demolaţi ctitoria lui Mihai Viteazul?» Ea, care era de faţă, m-a apostrofat îngrozitor, că de ce mă amestec. Ceauşescu, calm, şi-a pus mâinile la spate şi a început să se plimbe. Era o tăcere totală. Se pare că fusese iniţiativa ei. El s-a întors ca şi când nu o auzise şi mi-a spus: «N-am unde să o mut, că aş muta-o! Pentru că aici este o diferenţă mare de nivel!» El ştia că era o diferenţă de nivel de nouă metri. I-am spus atunci că erau acolo şi directorii de la Proiect Bucureşti, şi specialiştii şi că putea să vorbească cu ei. El a cerut ca în două săptămâni să i se vină cu soluţii. Aşa s-a luat decizia de translare a bisericii”, a concluzionat Anca Petrescu.
