Buturuga mică a răsturnat carul mare în PSD. „Micul Titulescu” l-a bătut pe marele favorit Mircea Geoană după o zi de congres în care răsturnările de situaţie s-au ţinut lanţ mai ceva decât în telenovele, care pe alocuri au căpătat accente de thriller politic. Unii au câştigat mai mult decât se aşteptau, în timp ce alţii s-au ales cu buza umflată. Târziu în noapte, jocul urnelor de la Romexpo a făcut diferenţa: la ora 3.00, după ce toată suflarea pesedistă şi-a ţinut respiraţia, din urnă a ieşit câştigător Victor Ponta.
De la un ceas la altul, candidatul Ponta a crescut în nici 24 de ore cât alţii într-o viaţă de politician cu state vechi. Asta mai ales adevăratelor lovituri de teatru puse la cale de strategii din umbră ai echipei „micului Titulescu”: Năstase, Mitrea şi Mazăre. Unul după altul, greii PSD i-au dat un cec în alb lui Ponta, arătând implicit sălii, prin discursurile lor, de ce ei renunţă în favoarea lui Ponta. Puţin câte puţin, însuşi Geoană şi apropiaţii săi au simţit cum le fuge pământul de sub picioare.
Tabăra Geoană pierdea luptă după luptă, dar războiul era totuşi departe de a fi câştigat de Ponta. Tensiunea a crescut la maximum spre seară, chiar înaintea începerii votului, atunci când Cristian Diaconescu, al treilea pretendent cu şanse, a lăsat garda jos şi a sărit în barca lui Geoană. Episodul Diaconescu i-a şocat pe mulţi şi deopotrivă a reaprins speranţele grupării Geoană-Vanghelie.
Un congres cu sufletul la gură
Orele scurse până la închiderea urnelor au ţinut cu sufletul la gură ambele tabere. Emoţia a fost cu atât mai evidentă pe feţele şi în gesturile celor apropiaţi contracandidaţilor. Dacă, la început, numărul celor care roiau în jurul lui Geoană era semnificativ mai mare, odată cu numărarea voturilor şi răspândirea rezultatelor pe SMS-uri, brusc, prietenii lui Ponta se înmulţeau ca ciupercile după ploaie.
Rând pe rând, pesediştii din ţară care simţeau că vântul nu mai bate dinspre Geoană, aproape se călcau în picioare în jurul lui Ponta: să se pozeze cu telefonul mobil alături de noul „el comandante”, să îi toarne apă în pahar sau să îi culeagă scame nevăzute de pe haină. Nici socrul său, Ilie Sârbu, vizibil preocupat de pulsul votării, nu era lăsat de-o parte. Şi în jurul său, rândul susţinătorilor se îngroşa. Vizibil emoţionată a fost şi Daciana Sârbu, soţia lui Ponta, care de fiecare dată spunea că are emoţii şi de „ce o să spună Victor”, dar şi de vot.
La urna… SMS-urilor
Chiar şi atunci când SMS-urile îl dădeau câştigător, Ponta nu s-a grăbit să exulte de bucurie. De comun acord cu Geoană, a aşteptat anunţarea rezultatului oficial: 856 de voturi Ponta şi 781, Geoană, cu 16 voturi anulate. Gestul nopţii târzii a venit din partea părintelui spiritual al partidului: Ion Iliescu l-a sunat pe Adrian Năstase pentru a-l cere la telefon pe noul preşedinte al PSD. În faţa camerelor de luat de vederi, Ponta a deconspirat convorbirea: „M-a sunat domnul Iliescu să mă felicite. De luni ne apucăm de treabă”.
Ciudăţeniile congresului
De la panoul mov „Geoană garantat Vanghelie”, postat dimineaţă chiar la intrarea în curtea Romexpo, până la prezenţa grupului de vrăjitoare venite să descânte congresul, petele de culoare şi jocurile de culise au fost nelipsite. Totul a început încă de la primele ore ale congresului, cu ”ieşirea lui Pandele”, căruia, culmea, Ion Iliescu i-a dat dreptate. În acel moment însă au apărut bodyguarzii, care au fost nelipsiţi din zona prezidiului. Cârcotaşii s-au amuzat chiar şi de culoarea urnelor, dintre care una ieşea în evidenţă: era violet. Cât despre învins, aceasta a fost surprins de reporterii „ring” în timp ce savura o îngheţată, dar şi atunci când, în timp ce Ponta ţinea speach-ul învingătorului, plin de nervi, strivea între degete o agrafă… de birou.
Cum sună viitorul lui Mircea Geoană
În discursul „de învins”, Geoană a spus că va rămâne o prezenţă în prim-planul politicii româneşti, fără să precizeze dacă va face asta din interiorul partidului a cărui cârmă tocmai a părăsit-o. Până una alta însă, miza cea mare pentru PSD este conducerea Senatului. Dacă Geoană e schimbat sau pleacă din partid, social-democraţii vor pierde poziţia celui de-al doilea om în stat.
Dezertări „de la cutie”
Imediat după rezultatul alegerilor, plecările din partid nu s-au lăsat aşteptate. Primul a fost Şerban Mihăilescu, care şi-a motivat plecarea spre grupul independenţilor spunând „cinci ani am stat prea mult la cutie! (…) După Consiliu am fost marginalizat”. Spre acelaşi partid au plecat, tot ieri, şi deputaţii Ion Munteanu şi Culiţă Tărâţă.
(Text: Florin But, Vlad Manolache, Christian Levant; Foto: Adrian Martalogu, Nicu Dârdâiac, Gabriel Tudor)
Ei sunt cei 15+1 din noua „echipă Ponta”
În urma congresului, au fost aleşi noii vicepreşedinţi: Gheorghe Nichita (54 ani), Marian Vanghelie (42 ani), Titus Corlăţean (42 ani), Rodica Nassar (53 ani), Robert Negoiţă (38), Ioan Câlea (65 ani), Marian Oprişan (45 ani), Ioan Chelaru (57 ani), Valeriu Zgonea (43 ani), Adrian Severin (56 ani), Dan Nica (50 ani), Ioan Toma (60), Ion Prioteasa (60 ani) şi Constantin Niţă (55 ani). Funcţia de secretar general al PSD i-a revenit lui Liviu Dragnea.
47 este media de vârstă a noii conduceri a PSD.
„Dacă Victor Ponta este sau nu soluţia, vom vedea. Păcăleala Mircea Geoană s-a încheiat." Sever Voinescu, deputat PD-L
„Îl felicit pe Ponta; PNL poate fi partener al unui PSD modernizat”
Crin Antonescu, preşedintele PNL







Comenteaza aici: