Cel mai valoros antrenor român, Mircea Lucescu, nu duce lipsă de oferte. Dorit şi ofertat de federaţiile din Turcia şi Ucraina, pe care le-a refuzat, tehnicianul Şahtiorului, club cu care mai are contract până în vara lui 2011, ar putea ajunge la Europeanul din 2012 cu naţionala Rusiei.
Rămasă fără antrenor după ce Guus Hiddink a acceptat naţionala Turciei, “sbornaia” caută un tehnician alături de care să atace nici mai mult, nici mai puţin decât titlul european din 2012. Primul pe lista de la Moscova este Mircea Lucescu, cel căruia i s-a propus deja să preia naţionala condusă din teren de jucătorul lui Arsenal, Andrei Arshavin.
Lucescu s-a arătat încântat de ofertă şi ar putea semna cu Rusia la finalul campionatului din Ucraina. Selecţionerul nu este ademenit prin salariu, la ruşi având promise trei milioane de euro pe an, la fel ca la Şahtior Doneţk, dar ar avea şansa să mai ajungă o dată la CE, unde ar putea ataca chiar titlul continental. “Cine ştie?! Eu mai am contract cu Şahtior, dar nu ştiu ce va fi la vară”, a spus Mircea Lucescu.


Comenteaza aici: