Mircea Dridea este unul dintre puţinii români care se pot lăuda că au învins pe Liverpool. În 1966, a înscris al treilea gol al Petrolului, în victoria de legendă, 3-1, contra englezilor, în Cupa Campionilor Europeni. Astăzi, fostul atacant va susţine echipa ialomiţeană din tribunele Stadionului Ghencea.
În ’66, Petrolul Ploieşti câştiga singurul titlu naţional din istorie, iar sorţii îi hărăzeau în primul tur al CCE pe FC Liverpool, reprezentanta unei ţări care era campioană mondială la acel moment. „Găzarii” pierdeau pe Anfield, dar câştigau senzaţional cu 3-1 pe teren propriu. Regulile UEFA spuneau că în această situaţie se va juca încă o partidă, pe teren neutru. Petrolul a pierdut la Bruxelles, dar a rămas cu satisfacţia că este singura echipă din România care a învins „cormoranii”.
Prudenţa, cheia succesului
După 44 de ani, Unirea poate reedita performanţa, iar Mircea Dridea ştie ce tactică trebuie să adopte elevii lui Levi. „Trebuie să joace exact ce ştiu, adică să se apere, nu să se avânte în atac. La Liverpool au jucat bine, nu le putem reproşa nimic.
Unirea e o echipă fără atacanţi de clasă şi, în condiţiile astea, e greu să înscrii. Aţi văzut că şi Liverpool s-a chinuit cu noi, fără Torres”, spune fostul petrolist pentru „ring”. Ploieşteanul e de părere că ialomiţenii au acelaşi stil de joc de sezoane bune. „Ei nu au schimbat nimic în sistemul de joc. Şi cu CFR Cluj au jucat la fel ca la Liverpool. De altfel, aşa joacă de ani buni, dar li se potriveşte. Trebuie să se închidă şi să lovească pe contraatac”, mai spune Dridea.
„Ameninţarea” Torres
Managerul lui Liverpool a făcut o declaraţie care dă fiori defensivei Unirii. ”Torres ar putea juca. Trebuie să-l vedem antrenându-se şi să vedem cum se simte, apoi vom decide dacă va juca, însă în niciun caz din primul minut. Oricum, pentru noi va fi dificil. Unirea Urziceni a făcut o figură frumoasă în Liga Campionilor şi suntem conştienţi că va trebui să luptăm din greu dacă vrem să ne calificăm”, a afirmat Rafael Benitez.


Comenteaza aici:
scris de Pyranha la ora 15:33 in data 25.02.2010
Palmares Petrolul Ploiesti Divizia A 1958 1959 1966 Cupa României 1963 (6-1 în finală cu Siderurgistul Galaţi) 1995 (1-1 şi 5-3 după executarea loviturilor de departajare în finală cu Rapid Bucureşti) Numeroase participări în cupele europene. Cupa Campionilor Europeni turul II (1958-1959) turul I (1959-1960) turul II (1966-1967) Cupa Cupelor turul I (1963-1964) turul III (1995-1996) Cupa UEFA sferturi de finală (1962-1963) turul II (1964-1965) turul I (1967-1968) turul II (1989-1990)