Fundaşul stânga Wayne Bridge a anunţat, joi, printr-un comunicat, că nu va mai onora convocările la naţionala Angliei după scandalul în care a fost implicat alături de John Terry, prezenţa lui sub comanda lui Fabio Capello fiind un factor de divizare a echipei, informează BBC.
"M-am gândit mult în legătură cu poziţia mea în echipa Angliei după evenimentele din ultimele săptămâni. A fost întotdeauna o onoare să evoluez pentru Anglia, dar cred că prezenţa mea în naţională este acum de neconceput şi ar putea diviza echipa. Din păcate, pentru binele echipei şi pentru a evita alte distracţii, am decis să anunţ că nu voi putea onora convocarea. Am anunţat conducerea azi în legătură cu decizia mea. Doresc echipei tot binele în Africa de Sud", a spus Bridge.
Jucătorul echipei Chelsea, John Terry (29 de ani), şi fundaşul celor de la Manchester City, Wayne Bridge, se află în centrul unui scandal mediatic, după ce presa engleză a dezvăluit că londonezul a lăsat-o însărcinată pe iubita coechipierului său de la naţionala Angliei şi a făcut aranjamentele necesare pentru ca tânăra să facă o întrerupere de sarcină, în toamna anului trecut. Esta vorba de Vanessa Perroncel (28 de ani), un model din Franţa, care era cea mai bună prietenă a soţiei lui Terry, Toni.
În plus, publicaţia Daily Mirror a scris că John Terry a avut o relaţie şi cu soţia unui alt fotbalist din Premiership, al cărui nume nu a fost dezvăluit. Conform sursei citate, Terry a avut o relaţie cu o femeie care a fost căsătorită mai mulţi ani cu un fotbalist de top din Anglia, cu care are trei copii. "John a mai avut relaţii extraconjugale şi inevitabil acum ies la iveală", a declarat un apropiat al jucătorului. Selecţionerul echipei naţionale a Angliei, italianul Fabio Capello, a decis să-i retragă banderola de căpitan lui John Terry. Naţionala Angliei întâlneşte miercurea viitoare într-un amical reprezentativa Egiptului.


Comenteaza aici: