Daniela Arnăutu 03.03.2010
Ce ascund ametelile
http://admin.ziarulring.com/images/upload/cocktail/ce-ascund-ametelile-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

3029 (ultima in 03.03.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
SFAT. Medicii ne invata cum sa recunoastem simptomele unor boli grave

Cu toţii am simţit, măcar o dată în viaţă, că se învârteşte pământul cu noi. Unii spun că ameţelile ar fi semnul unui sistem nervos dezechilibrat. Alţii, că pot apărea chiar şi la persoane sănătoase. Specialiştii consultaţi de „ring” ne explică ce boli pot ascunde ameţelile.

Îţi pierzi echilibrul, ai senzaţia că obiectele dansează în jurul tău, te clatini şi simţi că în două secunde te prăbuşeşti? Tocmai te-a lovit o ameţeală. De multe ori, se asociază şi alte semne: greaţă, vărsături, înceţoşarea vederii şi, în cazuri grave, puls mărit, creşterea tensiunii arteriale şi chiar stare de inconştienţă.

Rău de avion sau anemie?
„Ameţeala, sau vertijul, apare, deseori, şi din senin, nu doar ca semn al unei afecţiuni. De exemplu, în cazul gravidelor sau al persoanelor obosite, nu constituie un semn de îngrijorare. De asemenea, vertijul se manifestă şi la ridicarea bruscă din pat sau de pe scaun, după învârtirea, aplecarea şi apoi ridicarea bruscă a capului, în timpul urcării cu liftul, după oprirea sau pornirea bruscă a maşinii, în timpul călătoriei cu avionul, vaporul sau în cazul purtării unor ochelari nepotriviţi. Tot ca ameţeală poate fi catalogat şi răul de mare sau de înălţime. Însă poate fi considerat un semn de anemie, modificarea tensiunii arteriale, infecţia urechii medii sau indigestie”, explică dr Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.
Excesele perturbă echilibrul

„De asemenea, excesul de alcool, tutun, medicamente sau intoxicaţii cu monoxid de carbon, alcool metilic sau benzină sunt însoţite tot de ameţeli. Ele mai pot apărea şi în epilepsie, tumori cerebrale, spondiloză cervicală, migrene, meningită sau sifilis”, susţine medicul.

Cum le tratezi
În cazul persoanelor care acuză des ameţeli (apărute ca urmare a unor boli severe), tratamentul constă în medicamente antivomitive şi antiemetice (împotriva greţii).

„Consumul de cafea şi tutun este interzis, la fel ca şi mersul cu maşina sau efortul ori statul în căldură, deoarece pot agrava starea. Şi ceaiurile, de anason sau de lămâiţă, în care puneţi câteva picături de esenţă de mentă, sunt benefice în tratarea ameţelilor”, afirmă dr Luca.

1-5 minute. Atât durează, de regulă, ameţeala. Doar în cazul bolilor grave sau al gravidelor poate ţine ore sau chiar zile.

Comenteaza aici: