În urmă cu un an, „ring” ţi-a prezentat povestea unei tinere care trăieşte într-o lume a umbrelor. Mihaela Flaidăr, în vârstă de 23 de ani, a fost una dintre victimele exploziei de la Cernobîl. Mama ei era pe atunci însărcinată în şase luni. Din cauza radiaţiilor, fata suferă de semipareză a nervului optic. Ambiţia şi sprijinul mamei au ajutat-o să meargă mai departe.
Timp de şapte ani a fost în Rusia pentru tratamente şi intervenţii. Cu toate acestea, abia distinge unele culori şi formele obiectelor. În urma unui implant de celule stem efectuat în Japonia, există posibilitatea ca tânăra să vadă. Singura problemă sunt banii. Mihaela are nevoie de 240.000 de euro.
A devenit profesoară pentru orbi
Fata şi-a dorit din tot sufletul să predea la o şcoală pentru copiii cu deficienţe vizuale. „Anul trecut, în septembrie, am obţinut catedra de franceză de la Şcoala pentru deficienţi de vedere din Strada Austrului. Sunt mândră, pentru că mi-am îndeplinit una dintre cele mai mari dorinţe ale mele”, ne-a mărturisit tânăra profesoară.
Poteraş i-a dat o mână de ajutor
Edilul sectorului 6 cunoaşte cazul Mihaelei de aproximativ opt ani. „A avut mereu bunăvoinţă şi ne-a ajutat cum a putut. Acum aş vrea să organizez un teledon pentru strângerea banilor. Dacă vom reuşi, ne va ajuta şi dânsul, cu siguranţă”, ne-a declarat Aurelia Flaidăr, mama fetei.
„Sunt conştientă că îmi va fi foarte greu să strâng această sumă. Oamenii sunt sufocaţi de atâtea cazuri sociale.”- Mihaela Flaidăr


Comenteaza aici: