Suntem în Postul Paştelui şi cea mai bună metodă de relaxare, dar şi de curăţare spirituală este turismul ecumenic. Mănăstirile s-au adaptat pieţei şi vin în întâmpinarea credincioşilor cu oferte atractive.
Judecata de Apoi, la Voroneţ
Bisericile din Nordul Moldovei fac parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO. Construită în numai trei luni şi jumătate, pe valea unui afluent al râului Moldova, nu departe de oraşul Gura Humorului, Mănăstirea Voroneţ, cunoscută drept “Capela Sixtină din nordul României”, este renumită pentru albastrul unic în întreaga lume.
De îndată ce veţi ajunge aici, elementele decorative în stil gotic şi renascentist vă vor atrage atenţia. Cu siguranţă, cea mai impresionantă este faţada de vest, unde este pictată scena Judecăţii de Apoi. Un sejur de o săptămână în Moldova te costă între 350 şi 1.120 de lei/persoană.
Alei cu aranjamente florale la Bârsana
Cea mai frumoasă şi cea mai îngrijită mănăstire din judeţul Maramureş, Bârsana, a luat naştere la mijlocul secolului al XVI-lea. Aici veţi avea ocazia să vizitaţi biserica din lemn în stil maramureşean, aghiasmatarul, altarul de vară, casa duhovnicului şi muzeul mănăstirii.
Toate acestea sunt legate printr-o serie de alei împodobite cu frumoase aranjamente florale. De asemenea, vă puteţi ruga la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Un sejur de o săptămână în Maramureş vă costă între 231 şi 980 lei/persoană.
“Perla Carpaţilor”, fondată de Cantacuzino
Mănăstirea Sinaia, supranumită şi “Perla Carpaţilor”, are un impresionant portal sculptat ce îi are în partea dreaptă pe Moise, cu Tablele Legii, şi în partea stângă pe fratele lui, Aaron, cu toiagul înfrunzit. La mijloc se găseşte stema familiei fondatoare, Cantacuzino - vulturul bicefal ce ţine în gheare sceptrul şi crucea. În curtea mănăstirii se află mormântul lui Tache Ionescu, prim-ministru în perioada Primului Război Mondial.
Pentru că şi-a găsit leacul unei boli la Mănăstirea Sinaia, acesta a vrut să fie îngropat aici. O săptămână vă va costa între 385 şi 1.050 lei/persoană.
Cel mai strălucitor acoperiş, la Timişoara
Catedrala “Trei Ierarhi” este simbolul Timişoarei şi impresionează prin învelişul de ţiglă smălţuită, ce străluceşte de departe în razele soarelui. Clădirea are nouă turle şi patru miniturle, din care cea mai mare – o înălţime de 83,7 metri.
Temelia este construită pe o placă imensă de beton armat, susţinută de 1.000 de piloni, înfipţi până la 20 metri adâncime. Construcţia are o lungime de 63 metri şi o lăţime de 32 metri. Cele şapte clopote au o greutate totală de 8 tone. O săptămână în Timişoara te costă între 385 şi 1.120 lei/persoană.
În preţ sunt incluse cazarea şi două mese pe zi, cu produse de post.
Mai citeste:
- Inventatorul primei telecomenzi, a murit la vârsta de 96 de ani
- Iată în ce situaţii avem nevoie de psihoterapie
- Bar Refaeli, cea mai „fierbinte” femeie din lume
- Ultimul cântec înregistrat de Whitney Houston, lansat în SUA
- Când se recomandă vitaminele
- Orzul, bun pentru plămâni
- Jumătate din români, obezi
- Intelectualele, adeptele contracepţiei
- Componenta genetică nu este decisivă în cancer
- Bananele reduc constipaţia


Comenteaza aici: