Gelu Diaconu & Christian Levant 08.03.2010
Iadul din Rahovei nr. 37-39, revazut de un cronicar-cafegiu
TEROARE. Infernul lui Dante era nimic fata de arestul Inspectoratului General de Militie
La începuturi a fost acolo Primăria Sectorului III Albastru. Zona fostei instituţii publice avea să devină după război sediul uneia dintre cele mai temute clădiri din Bucureşti: arestul Rahova. Autorul cărţii „Confesiunile unui cafegiu”, celebrul Gheorghe Florescu, care a fost „oaspete” în acest „stabiliment”, reconstituie istoria unui loc care mai dă fiori şi în ziua de azi celor care au avut ocazia să-l „viziteze”.
Imaginile de pe vremuri, unele puse la dispoziţia ”ring” de site-ul „Rezistenţa Urbană”, arată o curte largă, în care se afla o clădire paşnică, unde se rezolvau afacerile administrative ale Sectorului III Albastru. Nimic nu lasă să se întrevadă faptul că locul va fi transformat într-un „panteon“ al terorii, consacrat cultului unui „zeu“ cu nume terifiant: Frica.
„Locul era, într-adevăr, un iad”
Deseori, urletele deţinuţilor bătuţi se amestecau cu gălăgia elevilor Liceului „Mihai Eminescu”, aflat peste drum. „Locul era de aşa manieră construit, încât era, într-adevăr, un iad. În primul rând, era ceea ce se numea «locul de depozitare» - îngrozitor, mizerabil, groaznic, infect: celulele din subsol.
Nu exista practic veceu, doar puţine celule erau prevăzute cu aşa ceva. Când ajungeau acolo arestaţii, era aranjată treaba dinainte, începeau să-i bată. Îi băteau, până la loc comanda, până îi distrugeau, până îi demontau fizic şi psihic”, îşi aminteşte Gheorghe Florescu.
Ca-n Big Brother. „Înfrăţirea” dintre Miliţie şi Securitate
La sfârşitul războiului, când comuniştii au acaparat puterea, clădirea fostei primării a fost transformată în sediu al Securităţii. Acolo, de regulă, erau aduşi şi anchetaţi „politicii”, „duşmanii” fostului regim.
„În timpul lui Gheorghiu-Dej, acolo era o parte a Securităţii şi o parte a Miliţiei. Ele au rămas în continuare unite pe vremea lui Ceauşescu, dar întrucât dictatorul a declarat că el nu mai are deţinuţi politici, atunci nu au mai fost anchetaţi ca atare. Arestul Securităţii era undeva la etajul superior, celulele de acolo numindu-se «garsoniere». Arestaţii Securităţii erau cazaţi în aceste «garsoniere», iar arestaţii Miliţiei erau duşi în subsol, la beci, «pe Catanga». Arestaţii Miliţiei erau inferiori, iar cei ai Securităţii erau consideraţi superiori”, povesteşte cunoscutul cafegiu, descriind parcă o scenă din Orwell.
„Garsoniere” cu confort sporit
Condiţiile de cazare erau dintre cele mai „selecte”, ca de altfel şi facilităţile de confort. „Noi (n.r. - cei arestaţi de Miliţie) eram opt în celula care avea vreo trei metri jumătate lungime şi doi metri lăţime. Erau opt paturi, pentru că fiecare îl avea pe al lui. Paturi metalice pe două postamente, pe două niveluri. Lenjeria era din 1953, atunci, în 1985.
Avea ştampilă pe ea pe care scria «Ministerul de Interne – 1953». Nu era aerisire deloc. În perioada de vară era o căldură de peste 40 de grade Celsius. Iarna era un loc destul de «răcoros». În momentul în care am fost arestat, am aflat mai târziu că erau cam 250 de oameni reţinuţi la IGM. Eu am stat în camera nouă, una dintre cele mai «selecte»”, spune, mucalit, Gheorghe Florescu.
„Nufărul” Securităţii. „Curăţătoria de suflete”
Ingeniozitatea securiştilor mergea până acolo încât îşi făceau, în circuitul închis al arestului Rahova, o reclamă sinistră. Iată cum rememorează „cronicarul” Gheorghe Florescu clipele petrecute în „stabilimentul” Rahova: „Să pornim de la Dante:
«Lăsaţi orice speranţe, voi ce intraţi aici». Deci acolo reclama pe care ei singuri şi-au făcut-o, gestapoviştii comunişti, a fost: «Noi suntem Nufărul! Aici vii murdar şi pleci curat» Se presupunea că prin metodele lor de cercetare te determină să spui, chipurile, adevărul, dar în realitate nu era aşa. Era ceea ce îţi impuneau ei să recunoşti, să dai declaraţii conform cu dorinţele lor”.
Bătaie de ofiţer
„Când eram luat la anchetă, eram dus la etajul I. Acolo te bătea chiar anchetatorul. Am văzut un tâmpit de film în care erau arătaţi nişte plutonieri bătând nişte anchetaţi. Nu este adevărat! Subofiţerii nu băteau, ei doar îi duceau acolo şi asigurau paza, supravegherea, dar în niciun caz nu băteau deţinuţii. Subofiţerii nu făceau acte de anchetă, astea le făceau doar ofiţerii. N-a existat vreun ofiţer care să nu fi fost torţionar. Toţi ofiţerii de la IGM şi de la Securitate au fost torţionari.” Gheorghe Florescu.
Cazul Ursu şi „şcoala răului”
Un adevărat bastion al răului! Asta a fost, în anii `80, arestul Miliţiei şi Securităţii din Calea Rahovei! Maeştri de ceremonii erau acolo ţorţionari celebri: fie din rândul cadrelor (Pâş-pâş, Câinele roşu, Mengele), fie din rândul arestaţilor… de serviciu (celebrul Clită, recent arestat în Danemarca pentru uciderea unei stewardese, fiind unul dintre ei). Metodele lor erau cumplite (de la „macavela”şi „rotisor” la drobul de sare, barza şi câinele, toate tehnici de reeducare extrem de dure, importate de la ruşi şi duse la perfecţiune, ca într-o şcoală a răului”, în Calea Rahovei).
Dintre victime, dincolo de cei din diverse loturi (de la „lotul cărnii” şi „al cafelei”, până la „lotul Braşov `87”), de departe iese în evidenţă cazul celebrului inginer-poet disident Gheorghe Ursu, închis în arestul Miliţiei, dar torturat sistematic, până LA UCIDERE, în birourile şi arestul Securităţii. Motivele TORTURII ŞI ASASINĂRII lui Ursu au fost, în principal, trei: a scris la Europa Liberă în legătură cu blocurile reabilitate pe fugă, după cutremur, şi cu demolările pentru Casa Poporului, avea printre scriitorii disidenţi mulţi prieteni pe care nu dorea să-i toarne şi, mai ales, a scris, timp de 50 de ani, un teribil jurnal politico-cultural (sechestrat de Securitate şi nici azi predat familiei).
În mitologia recentă se spune despre stabilimentul Rahova că de acolo, pe vremea lui Ceauşescu, nu se ieşea decât în trei feluri: ca turnător, ca nebun sau… ca Ursu, cu picioarele înainte.
„Eu cred că această clădire ar trebui să fie transformată într-un muzeu, să fie muzeul crimelor comunismului” - Gheorghe Florescu
Comenteaza aici:

