Alexandru Manea 10.03.2010
Ticalosii lui Tarantino, beti la Oscar
DEZVALUIRE. Au sarbatorit inainte de eveniment
Regizorul şi o parte din protagoniştii filmului „Ticăloşi fără glorie” au venit beţi la a 82-a ceremonie de decernare a premiilor Oscar. Acest lucru a fost recunoscut chiar de Eli Roth, unul dintre petrecăreţi.
Unul dintre protagoniştii filmului, Eli Roth a povestit chiar pe covorul roşu, cu câteva minute înainte de ceremonie, că atât el, cât şi ceilalţi membri ai echipei aflaţi la eveniment erau sub influenţa alcoolului. „Suntem beţi. Acesta este cel mai bun mod de a defila pe covorul roşu”, le-a spus actorul jurnaliştilor prezenţi. Potrivit lui Eli, ei s-au „încălzit“ acasă la Tarantino preţ de şase ore înainte de a veni la ceremonie. Au consumat pizza şi şampanie în cantităţi excesive.
Printre cei binedispuşi s-a numărat şi actorul Christoph Waltz, care, în cadrul ceremoniei, a urcat pe scenă pentru a primi o statuetă. Din fericire, cât s-a aflat pe scenă, el nu a lăsat impresia că este turmentat. De la petrecere a lipsit însă Brad Pitt, care a decis să rămână alături de familie la Veneţia.
Acuzat, din nou, de plagiat
Cu doar două zile în urmă, Quentin Tarantino a fost din nou dat în judecată. Dannez Hunter susţine că, în 1999, regizorul american i-a furat anumite părţi dintr-un scenariu cu ajutorul cărora a realizat filmul „Kill Bill”. Acum, acesta doreşte daune în valoare de un milion de dolari.
Comenteaza aici:
Mai citeste:
- Învingeţi celulita cu infuzie de soc
- Şi-a făcut pădure în faţa casei
- S-a descoperit tratamentul SIDA
- TBC, diagnosticat în două ore
- Plimbarea în natură stimulează memoria
- Peştele şi varza previn cancerul
- Pătrunjelul lecuieşte impotenţa
- Parfum de tabloid
- Bijuteriile de tinichea dau alergii
- Ardeiul gras întreţine inima
