Daniela Arnăutu 10.03.2010

Totul despre vasectomie

CONTRACEPTIE. Barbatii se pot supune unei interventii ce previne sarcinile nedorite

http://admin.ziarulring.com/images/upload/cocktail/totul-despre-vasectomie-434x326.jpg

V-aţi gândit bine şi aţi decis că nu mai vreţi copii? Există o metodă eficientă şi permanentă de prevenire a sarcinilor nedorite ce se aplică bărbaţilor: vasectomia. Procedura se poate aplica tuturor, pentru că nu există nici o afecţiune care să aibă contraindicaţie.

În ce constă
“Vasectomia necesită o intervenţie chirurgicală. Printr-o puncţie sau o mică incizie la nivelul scrotului, medicul specialist va localiza fiecare dintre cele două canale (vase deferente), prin intermediul cărora sunt transportaţi spermatozoizii către penis, pe care le taie sau le blochează prin tăiere şi ligaturare ori prin aplicare de căldură sau electrocauterizare. Vasectomia acţionează prin blocarea ambelor canale deferente, împiedicând spermatozoizii să mai ajungă în lichidul seminal. Sperma este ejaculată, dar fără să cauzeze apariţia sarcinii”, explică dr Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.

Rată de succes - peste 99%
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), vasectomia este una dintre cele mai eficiente metode contraceptive, cu un risc minim de eşec şi o rată de succes de peste 99%. Dar specialiştii avertizează totuşi că, în primele trei luni de la efectuare, vasectomia nu este pe deplin eficientă şi se recomandă folosirea, în paralel, şi a altei metode contraceptive.

Măsuri postintervenţie
“Două-trei zile după vasectomie, bărbatul trebuie să se odihnească şi să aplice comprese reci pe scrot pentru a reduce durerea şi sângerarea. Tot în această perioadă, nu sunt recomandate băile sau duşurile. Igiena se face cu ajutorul unui prosop umed. Vreme de trei zile sunt interzise contactele sexuale”, susţine dr Luca.

Riscuri şi complicaţii
Vasectomia este o intervenţie lipsită de efecte secundare sau riscuri majore pentru sănătatea bărbatului. Foarte rar pot apărea: dureri severe la nivelul scrotului sau al testiculelor, cu durată de luni sau ani; infecţii la locul inciziei sau în interiorul acesteia şi sângerare sub piele (hematom), care poate cauza tumefacţie sau echimoză.

Mituri demolate
•Vasectomia implică extirparea testiculelor. Fals!
•Scade apetitul sexual. Fals!
•Modifică funcţia sexuală. Fals!

Nu previne BTS
Vasectomia nu previne bolile cu transmitere sexuală (BTS) sau HIV. De asemenea, nu cauzează nicio afecţiune medicală ulterioară şi nu determină creşterea sau scăderea în greutate a bărbatului, nu scade nivelul testosteronului.

„Fertilitatea nu revine deoarece, în general, vasectomia nu poate fi oprită sau reversibilă. Intervenţia trebuie considerată ca fiind permanentă.” - dr. Laurenţiu Luca, director Clinica PULS


Comenteaza aici:

 

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

0

Afisari:

2135 (ultima in 10.03.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter