Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului Sorin Munteanu se va întâlni miercuri, 10 martie, la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin, cu reprezentanţii concernului german TUI, pe care încearcă să-i convingă să aducă în România şi turişti din ţările scandinave.
"Mă voi întâlni astăzi (miercuri, n.r.) cu reprezentanţii TUI şi intenţionăm să semnăm un parteneriat cu TUI Scandinavia. Vrem să atragem în România şi turişti din ţările scandinave", a spus Munteanu, prezent la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin, organizat în perioada 10-14 martie.
TUI Scandinavia a operat în România până la începutul anilor '90.
"Azi vom începe discuţiile pentru piaţa scandinavă şi vom sprijini grupul german în promovarea pe această piaţă", a mai spus Munteanu.
După o absenţă de câţiva ani, grupul TUI se reîntoarce în România în această primăvară, cu o cursă charter între Munchen şi litoralul românesc. Compania care va opera charterul, începând cu 18 mai, este Air Berlin.
Cu un număr de peste 11.000 expozanţi din peste 180 de ţări, târgul de la Berlin este considerat cea mai mare manifestare de acest gen din lume.
La standul României sunt prezenţi 40 de expozanţi, care promovează în special turismul cultural, Delta Dunării, eco şi agroturismul.
Mai citeste:
- Nou maxim istoric pentru euro: 4,4587 lei/euro
- Cod galben de ploi şi vijelii, până vineri la prânz
- Iubitului Robertei Anastase îi place “caşcavalul” de la primăria lui Liviu Negoiţă
- Parlamentul a adoptat uninominalul pur
- Statul reduce obligaţiile fiscale ale micilor întreprinzători
- Taxa de solidaritate, respinsă
- OMV Petrom, amendată cu 100.000 de lei
- Sindicalistul Marius Petcu a pierdut recursul
- Gheorghe Falcă, achitat
- Percheziţii la magazine de produse etnobotanice
- O farmacistă şi trei medici, închisoare pentru trafic de droguri
- Bursa locurilor de muncă, la Sala Dalles
- Brânduşa Novac a pierdut procesul cu ANI
- Analiza APADC: Topul cheltuielilor candidaţilor cu publicitatea outdoor în Capitală


Comenteaza aici: