Ion Cristoiu 11.03.2010
Cazul Mircea Geoana
Mircea Geoană a scăpat ieri de revocarea din funcţia de şef al Senatului refuzând ca preşedintele de şedinţă să supună la vot acest punct de pe ordinea de zi.
Victor Ponta a declarat că PSD îl va susţine pe Mircea Geoană până în pânzele albe.
E O MIŞCARE INTELIGENTĂ POLITIC?
Nu. E o prostie.
În sprijinul încăpăţânării lui Mircea Geoană de a rămâne în fruntea Senatului sunt aduse argumente de ordin constituţional.
Argumente corecte, desigur.
Numai că PSD-ul lui Victor Ponta nu sesizează un amănunt important.
Bătălia dusă de PD-L-UDMR şi Grupul parlamentarilor independenţi nu se desfăşoară în plan constituţional, ci în plan electoral.
În plan electoral se petrec însă următoarele lucruri:
Cei peste cinci milioane de români care au votat pentru Traian Băsescu sunt de acord cu acţiunea PD-L.
Poziţie firească la alegătorii care au votat împotriva lui Mircea Geoană.
Cei care l-au votat pe Mircea Geoană şi-au redus drastic numărul. O parte din ei au fost dezamăgiţi de prestaţia lui Mircea Geoană după scrutin. O alta, alcătuită din pesedişti, a fost dezamăgită de cramponarea lui Mircea Geoană de şefia partidului.
Zbătându-se să rămână în fruntea Senatului, Mircea Geoană îşi adânceşte imaginea de om care ţine cu dinţii de scaun.
Din acest punct de vedere, PD-L acţionează în chip provocator.
Normal ar fi fost ca Mircea Geoană să-şi depună demisia.
Ar fi fost bine nu numai pentru el, dar şi pentru noua conducere a PSD.
Electoratul aşteaptă de la această conducere şi alte mişcări, mult mai inteligente decât păstrarea lui Mircea Geoană în fruntea Senatului.
De ce nu le face Victor Ponta?
Pentru că e prizonierul baronilor din PSD.
O dovedeşte spectaculoasa revenire asupra declaraţiei iniţiale privind cazul Cătălin Voicu.
Pus la punct de gruparea Hrebenciuc-Vanghelie, Victor Ponta a devenit rapid apărătorul senatorului urmărit de DNA.
Comenteaza aici:
-
scris de elena la ora 17:44 in data 13.03.2010
Suntem gând la gând...
-
scris de MRS la ora 23:56 in data 11.03.2010
Cristoiule ai inceput sa aiurezi.1).Sa nteleg ca dupa teoria ta "planul electoral" are prioritate fata de "planul constitutional"?Vad ca sustii incalcarea Constitutiei pentru avantaje electorale.Oare asta inseamna democratie?Mai ai dreptul moral sa scrii si sa comentezi cand tu de fapt sustii imaginea electorala in fata legii?2).O alta mare "eroare" faci prin faptul ca tu crezi ca cei care au votat cu Geoana au votat pentru el.Gresit!Acestea au fost voturi ANTI-BESE nu pro-Geoana.Cei care au votat anti-bese sa inteleg ca s-au "redus drastic" in timp ce pro-basestii s-au inmultit dupa rezultatele bune de la guvernare si conducerea tarii?Oare pe bese il mai sustin profesorii(care au votata pt el)cu salarii reduse si dati afara precum si unii din zecile de mii de noi someri?Esti o mare dezamagire cristoiule...om de nimic cu interese jenante.Ai logica ZERO!!
-
scris de kita la ora 23:10 in data 11.03.2010
@Requin spre deosebire de tine, eu am si studiat, dar am si vizitat lumea asta. Un om inteligent are propriile pareri, nu trebuie sa ma "lumineze" dl Cristoiu. Din cauza limitarii tale, nu poti sa citesti printre randuri, papagalule! Pun pariu ca muncesti pe un salariu de 1000 ron si speri ca Basescu sa iti dea de mancare...
-
scris de requin la ora 12:23 in data 11.03.2010
maestre va citesc editorialele de multa vreme.dar spre deosebire de altii care citesc aceste editoriale doar pentru a vedea de partea carei tabere santeti si apoi sa posteze precum kita(bine ca recunosti ca nu prea iti place sa intri in biblioteca) si elena udrea(ce limbaj elevat ai!!!!),eu chiar sunt interesat de opiniile dumneavoastra care de foarte multe ori s-au adeverit si din acest motiv va consider cel mai bun editorialist in probleme de politica.
-
scris de kita la ora 10:58 in data 11.03.2010
caraterul nu se obtine de la biblioteca sau librarie am vrut sa spun.
-
scris de kita la ora 10:56 in data 11.03.2010
Prostitutia se practica observ in multe domenii, in cazul dvs prin jurnalism... Cum se explica faptul ca dintr-o data ati schimbat macazul la 180 de grade? sunteti cumva dupa cum bate "Vantul", pardon, dupa cum bate valul din nava marinelului? Macar pe cei de la antene ii apreciez ca sunt constanti in pareri, ceea ce arata ca macar au coloana vertebrala. eu cred ca ei impusca doi iepuri dintr-o data prin pozitia lor impotriva basescianismului: o fac din convingere si mai sunt si stimulati prin multi bani sa o faca, ceea ce, evident le convine. Niciodata nu am avut o parere buna despre soarecii de bilbioteca. se dovedeste inca o data ca nu ati invatat nimik in cartile alea, decat cum sa fii mai pervers. Caracterul nu se gaseste nici la biblioteca, nici la librarie...
-
scris de elena udrea la ora 07:32 in data 11.03.2010
Normal ca sustii sa-si dea demisia Geoana,nu-i asa ca e rau daca ramine?nu-i asa ca primesti verzisori sa contribui la plecarea lui Geoana?Iti convine ca intreaga putere sa fie in mina chiorului? Toti fac rau,Ponta,PNL-ul,ca-l sustin pe Geoana,numai tu ca ne deschizi ochii si PDL-ul pentru electorat,fac bine.Am inceput sa vedem "binele" PDL-ului cu chioru si Boc in frunte,Crezi cumva ca multi din care l-au votat pe chioru mai sunt fani,dupa ce au inceput sa simta pe pielea lor ce bine traiesc?Daaaaaa,Ponta e prizonierul baronilor din PSD,dar chioru nu e prizonierul celor care l-au sustinut intr-o campanie desantzata?Crezi ca ne prostesti?Esti un nesimtit,un pitic porno,fra coloana vertebrala,care ai devenit un pupincurist basescian.Pofta buna!

