Alina Nicu & Cosmin Dragomir 11.03.2010

Adrian Vasilescu: „Dumnezeu ne poate da doua miliarde de euro”

INTERVIU. Consilierul guvernatorului BNR este optimist, dar crede in forta divina

Economia autohtonă este la începutul redresării, dar, pentru a reuşi să depăşim recesiunea, avem nevoie de ajutor divin, este de părere Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale. Însă nici măcar mâna lui Dumnezeu nu ne poate scăpa de rata în creştere a şomajului, cel puţin pentru următorii ani.

Credeţi în Dumnezeu?
Înţeleg unde bateţi. Din moment ce l-am invocat, cred, dacă nu aş crede, nu l-aş fi invocat. Din păcate însă, eu l-am invocat într-un anumit fel, iar o agenţie sau două nu ştiu ce au făcut, au mai pus ceva de la ei. De la afirmaţia pe care am făcut-o la Târgu Jiu şi care a sunat cam aşa:

„Dacă ne ajută Dumnezeu, anul acesta ieşim din recesiune”, s-a ajuns, din gură în gură, că nici Dumnezeu nu ne mai poate ajuta, dar, oricum, guvernul nu mai poate să facă nimic. Eu am spus foarte limpede, avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu cel puţin în două privinţe. Dumnezeu ne-a dat o iarnă cu multe precipitaţii, cu zăpadă multă, cum nu am mai avut din `85. S-a mai întâmplat, când ne-a ajutat, când ne-a dat precipitaţii în timpul iernii şi ne-a dat un îngheţ în primăvară care a compromis, în primul rând, livezile. Dacă ne ajută Dumnezeu anul asta, după zăpada mare pe care a dat-o, să avem o primăvară frumoasă fără niciun îngheţ, atunci vom avea şi pomi cu fructe şi recolte bogate şi asta înseamnă două miliarde de euro în plus la PIB, pe care le poate da Dumnezeu sau le poate lua.

Din acest punct de vedere, ar fi singura creştere economică la care ne putem aştepta?
Nu, ne mai putem aştepta şi la altele. Exportul a început să se redreseze. Deja avem un plus la export, chiar dacă este mic. Tot anul 2009 ne-am chinuit cu minus la export, şi iată că la final a ieşit un plus la export, care, combinat cu un minus la import, reprezintă un cuţit cu două tăişuri. E şi bine, e şi rău. E bine că ne-a ajutat la contul curent, deficitul de cont curent a scăzut foarte mult în situaţia în care importurile au scăzut şi ele, dar, în acelaşi timp, avem nevoie şi de importuri, şi de exporturi. Noi avem exporturi combinate cu import, în sensul că nu putem să facem toate exporturile sau cele mai multe exporturi combinate cu importuri.

Plecând de la ceea ce aţi spus referitor la Dumnezeu şi agricultură, voiam să vă întrebăm dacă v-a inspirat ministrul agriculturii când a spus „Dacă va da Dumnezeu, vom avea agricultură”?
Nu l-am auzit. Nu copiez niciodată pe nimeni.

Vom mai avea un an ca în 2007-2008? Vom mai avea salariile, sporurile sau bucuria de atunci?
Salariile şi sporurile s-ar putea să le mai avem, dar fluxul de bani care a intrat în România în perioada 2004-2008 probabil că, în viitorul previzibil, nu va exista o repetare. S-ar putea să avem, în următorii ani, salarii mai mari decât acum, în condiţiile în care le-am putea îmbina cu productivitatea muncii. Avem toate şansele ca, în viitor, dacă scăpăm de criza, să ajungem la situaţii favorabile pentru România atât de bune încât să avem şi productivitate mare, şi exporturi mari, şi producţie bună, şi toate acestea să justifice salariile mari în România. Peste câţiva ani este posibil să avem aşa ceva. România a fost într-o situaţie specială, între 2004 şi 2008, când valuta de afară a intrat la noi în valuri. Această perioadă a fost unică în istoria României. Practic, în această perioadă, BNR a fost în situaţia de a deschide, metaforic aş putea să spun, o „pensiune” pentru surplusul de bani din bănci. Au fost atât de mulţi bani, încât, la un moment dat, a fost nevoie ca Banca Naţională să scoată din piaţă 10 miliarde de euro şi să-i atragă la BNR pentru că piaţa nu-i putea folosi.

Am avut mai mult decât ne trebuia?
Nu am avut mai mulţi bani decât ne trebuie, ci mai mulţi decât eram în stare să cheltuim. Asta înseamnă că a cheltui banul presupune o raţionalitate. Nu poţi să arunci cu banii, că te pedepseşte Dumnezeu.

Am fost fii risipitori?
Am fost, din moment ce băncile au dat credite ce nu au fost valorificate întotdeauana, am avut scumpiri tot pe fondul banilor care au intrat, scumpiri ieşite din comun pe piaţa imobiliară, ce a semănat cu risipa. S-au aruncat foarte mulţi bani pe piaţa imobiliară, iar acum preţurile imobilelor vin înapoi. Au dat iluzia de bogăţie, pentru că, mărindu-se preţul imobilelor ce se vindeau, le-au dat iluzia celor care nu vindeau case că sunt foarte bogaţi, că au o bogăţie de nu ştiu câte sute de mii de euro. Acum, această bogăţie se restrânge.

Există şansa ca, în momentul în care imobilele se ieftinesc din ce în ce mai mult, să vină cineva să le cumpere pe toate?
Şi ce dacă le cumpără, le poate lua de aici? Foarte bine, să le cumpere. Şi aşa stau nevândute. Intră bani în ţară. Oricum, la valoarea afişată nu se vor mai întoarce niciodată, pentru că nu asta era valoarea reală a imobilelor. Probabil, niciodată nu ne vom mai întoarce la acea valoare.

Creditele date doar cu buletinul au fost bune pentru români sau, pur şi simplu, avem o ţară îndatorată unor bănci străine?
În România nu avem decât bănci româneşti, nu avem bănci străine. Avem bănci româneşti cu capital străin. Mai aud tot felul de voci care spun că băncile greceşti din România sunt în pericol. Nu avem bănci greceşti, ci româneşti cu capital grecesc şi nu sunt în niciun fel de pericol. Băncile au dat credite pentru că au avut bani. Au dat şi cu buletinul, şi credite de nevoi personale, la început chiar foarte multe. Unii s-au (auto)tâlhărit şi au pus casele gaj la creditul pentru nevoi personale, alţii au luat fără garanţii. A fost o exuberanţă iraţională atât din partea băncilor, cât şi a populaţiei. În perioada asta s-au cumpărat foarte multe plasme, automobile care să sufoce şoselele, tot felul de lucruri ce nu erau absolut necesare, dar au fost bani. Băncile au dat, oamenii au primit. Acum e momentul trezirii la realitate. Nu se repede nicio bancă cu execuţia silită pentru că nu e interesul lor să se transforme în agenţi imobiliari sau să se creeze stări tensionate între bănci şi clienţi. Există şi soluţii, şi BNR le-a recomandat, aşa cum s-a întâmplat şi atunci când a fost această exuberanţă. BNR a spus prima băncilor să meargă încet cu creditarea pe scări şi populaţiei să aibă grijă că banii pe care îi ia acum va trebui să-i dea înapoi cândva.

Noi o s-o luăm pe urmele grecilor?
Sper să nu fim ca ei. Dacă vom fi proşti ca grecii… Poate că învăţăm din lecţia lor.

Vom ieşi din criză sau ne pândeşte un al doilea val?
Dacă ne ajută Dumnezeu, ieşim din recesiune anul acesta, dar nu din criză. Recesiunea este doar o fază a crizei, doar componenta cea mai dură şi cea mai avansată. Clar, toate ciclurile pe 2009 arată că a fost un an în recesiune de la cap la coadă. Spun şi acum, dacă ne ajută Dumnezeu, ieşim anul acesta din recesiune. Şi asta înseamnă că dacă ne ajută Dumnezeu, să avem o recoltă bogată care să ne aducă două miliarde de euro în plus în PIB-ul României, vin mai mulţi investitori străini. Toate acestea ne vor fi de ajutor, însă ieşirea din recesiune nu înseamnă ieşirea din criză. Criza nu începe cu recesiunea, începe cu alte faze. Se produce o criză financiară, de multe ori, şi nu se termină recesiunea. După ieşirea din recesiune, criza continuă. Şomajul continuă, poate un an, poate un an şi jumătate. Băncile vor fi mai zgârcite şi vor da bani puţini poate un an, poate doi. Preţurile s-ar putea să aibă mişcări haotice pe care nu ni le dorim şi Banca Centrală face tot ce poate ca să organizeze preţurile în aşa fel încât să se mişte normal. Avem inflaţie statistică, nu inflaţie reală. Din mii de produse care se iau în calcu, din coşul de consum, trei produse au determinat inflaţia din ianuarie: tutunul, ce are pondere de consum egală cu pâinea, combustibilul şi energia electrică. Acestea au dat creşterea haotică din ianuarie, şi putem spune că în ianuarie inflaţia a fost statistică.

Înseamnă că românul nu consumă cu cap?
Omul de rând consumă cu cap. A mai dat înapoi şi de la serviciu, magazinele nu mai sunt luate cu asalt ca altă dată. Este un consum care se raţionalizează. Vorbesc cu şoferii de taxi. Nu mai au clientelă ca în 2007, 2008. Ministerul Finanţelor a scumpit accizele, accizele au scumpit preţul ţigărilor şi cele şase milioane de fumători români sparg bugetele de familie şi nu se lasă de fumat. “Alergătorii” cu automobilele pe şoselele acestea sufocate consumă, în continuare, carburanţi şi au generat inflaţie şi ei, iar preţul energiei electrice este stabilit de stat. Statul ne-a făcut bucuria şi ne-a urcat preţul la energie, care, combinat cu ţigările şi cu combustibilii, ne-a dat inflaţia din ianuarie.

Putem spune că ce e mai rău a trecut sau, din contră, trebuie să ne aşteptăm la vremuri şi mai negre?
Dacă mă uit pe datele din trimestrul IV, înseamnă că am trecut de partea cea mai dură a recesiunii şi începem să urcăm, de acolo, de jos, către nivelul 0. Avem două şanse: să ajungem la creştere 0 sau pe creştere plus. Sau, a treia neşansă, să rămânem sub 0. Exportul a început să crească, productivitatea se mişcă, dacă vine şi agricultura, se întrevede o rază de soare care să ne ducă peste 0.

Care vor fi primele sectoare care vor ieşi din criză?
Industria prelucrătoare este speranţa: continuarea afacerii de la Piteşti, care a mers bine şi pe timp de criză, intratea Fordului în producţie. Sunt investiţii străine care funcţionează. Aşteptăm ca industria prelucrătoare să fie prima, apoi agricultura, pe care o aşteptăm anul acesta. Serviciile au scăzut mult şi aşteptăm o creştere, nu pe măsura scăderii, dar care să se facă simţită. Serviciile au scăzut şi în coşul de consum. Dacă aţi văzut cele trei tablouri pe care le dă statistica: tabloul mărfurilor alimentare, al celor nealimentare şi al serviciilor, se observă că mărfurile alimentare au urcat un pic, la fel şi cele nealimentare, iar serviciile au scăzut în coşul de consum. În general, construcţiile au intrat primele în criză şi vor ieşi ultimele.

Vă simţiţi bine într-o ţară săracă?
Eu nu sunt un om bogat, trăiesc din munca mea. M-a ajutat Dumnezeu ca la anii mei să mai pot munci. Din munca mea, câştig rezonabil. Nu mă simt bine într-o ţară săracă şi, deşi de regulă, prin firea mea, nu sunt un om invidios, nu pot să nu mă gândesc la ce se întâmplă acasă când trec prin ţări bogate.

S-a vorbit despre salariul domnului guvernator pe care l-a aflat premierul Emil Boc pe Google…
Domnul Boc nu are voie, prin lege, să ştie care este salariul guvernatorului. Din această cauză, nu a făcut gestul inelegant de a-i cere ministrului de finanţie, care, la rândul său, nu are voie să afle acest lucru, însă poate să-i ceară unui funcţionar din subordinea lui să-i spună care este salariul guvernatorului, iar acela să scoată fişa fiscală şi să-i spună: “Uite, guvernatorul câştigă atât, plăteşte atât impozit”. Chiar dacă ştiu, înseamnă că au încălcat legea şi nu pot să spună public că au încălcat legea. Atunci, ideea asta cu blogul este simpatică. Eu am intervenit public şi am spus ca domnul prim-ministru s-a uitat pe blog şi a văzut acolo salariul din 2007. Acum, guvernatorul câştigă sub 10.000 de euro şi am spus că sub 10.000 de euro înseamnă peste 9.000 de euro. Dacă mă întrebaţi pe mine dacă este un salariu mic, pot să fac o comparaţie şi să vă spun că e salariul cel mai mic de guvernator din Uniunea Europeană. Nu om fi chiar ultima ţară din UE, nu om fi cea mai săracă, sunt ţări care s-au afundat mai rău decât noi în criză, dar dacă comparăm salariile guvernatorilor, cel al guvernatorului BNR este cel mai mic din UE.

Dar în ceea ce vă priveşte pe dumneavoastră?
Este un salariu normal, nu am dreptul să-l fac public, pentru că aş încălca legea. Banca Naţională este în România o instituţie publică, independentă 100% şi unică. Dacă orice altă instituţie din România sau orice companie plăteşte impozit la buget 16%, în cazul BNR, 80% din profit se varsă în buget. Suntem unici în sensul că Banca Centrală nu are dreptul, prin lege, să dea niciun leu în afara sistemul ei. Nu poate din profitul ei să plătească pensii, să ajute un cămin de bătrâni. Banca Naţională nu are aceste drepturi. Banii care nu se cheltuiesc, aici rămân, ca rezervă pentru viitor, în cazul în care s-ar putea să fie o pierdere, pentru cheltuieli ale Băncii Centrale. În aceste condiţii, dacă guvernatorul are cel mai mic salariu din UE, ceilalţi se aliniază sub acesta. La un salariu mai mare, ministrul de finanţe ar lua mai mult, pentru că, dacă salariul este mai mare, şi impozitul este mai mare. Banii nu intră în circuit, ci tot în rezerva BNR. Noi nu primim bani de nicăieri, noi dăm bani. Tot ce se cheltuieste în Banca Centrală e din emisiunea monetară. Banii care nu se cheltuiesc, se sting.

Care este poziţia dumneavoastră faţă de salariile “nesimţite”?
Problema nu este că un salariu este nesimţit, aşa ceva nu există. Nesimţită poate fi diferenţa dintre ce ia şi ce aduce, ce ia şi ce face. Chiar dacă este plătit de la buget, dacă el aduce, la postul lui, miliarde de euro în bugetul statului sau miliarde de lei şi i se spune: “Stai, că tu ai un salariu nesimţit şi ţi-l reducem”, mai stă un an-doi, ieşim din criză, iar vin investitori aici, apar companii ce vor salarii mari, iar dacă omul este capabil, pleacă imediat. Pun o întrebare esenţială, pe care văd că cei din presă nu o pun niciodată. I se inoculează poporului român falsa idee că trebuie să se uite la cât primesc oamenii care aduc bani în vistieria ţării şi să se bucure că li s-au tăiat salariile, fără să îşi dea seama că, mai târziu, li se vor tăia şi lor veniturile. Pentru că, în locul celor care sunt capabili şi aduc bani, vin alţii care sunt incapabili şi care nu vor fi în stare să aducă bani la buget. Cei care vor pierde vor fi cei care s-au bucurat astăzi că s-a tăiat din salariile celor capabili. Nu e normal să îi afecteze criza pe cei care aduc miliarde de lei, din care câştigă alţii. O ţară nu merge înainte numai cu oameni numiţi politic. Ceauşescu ştia. Îşi numea oamenii lui politic, însă, pe lângă aceştia, punea nişte oameni care să tragă căruţa.

Care este cea mai proastă măsură anticriză a guvernelor?
Nu îmi permit să fac o asemenea analiză, dar vă pot spune că, teoretic, există două lucruri esenţiale care trebuie îndeplinite. Când un ciclu are un curs, măsurile fiscale trebuie să fie anticiclice. Adică, creşte PIB până la 8%, până la 9%, măsura fiscală trebuie să fie anticiclică. Deficitul bugetar, când ai PIB mare, nu îl lăbărţezi. Ai PIB mare, profiţi de el, strângi bani, chiar faci un mic excedent, ca să ai pentru zile negre. În criză nu e bine să se umble la impozite, şi asta o scriu toate cărţile bune şi o spun toţi analiştii luminaţi ai acestei lumi.

Şi totuşi, anul acesta ne-am trezit cu noi taxe. Credeţi că ministrul de finanţe a greşit?
Este treaba lui. Nu a citit aceste reguli.

Aveţi un membru cât de cât nou în echipă: Bogdan Olteanu. Cum vă înţelegeţi cu el? Se poate spune că a adus un suflu nou în BNR?
Banca Naţională este o instituţie atât de puternică, încât un singur om, indiferent cine ar fi el, nu poate să aducă un suflu nou care să împingă înainte lucrurile, nici să le tragă înapoi. Pot să vă spun că lui Bogdan Olteanu i s-au dat misiuni importante, pe măsura pregătirii lui. El este un jurist foarte bun, este doctor în Drept. Banca Naţională are foarte multe probleme juridice, inclusiv probleme de reglementare. El lucrează acum cu o echipă care să sistematizeze reglementarea în Banca Naţională. Au misiunea, de la Consiliul de Administraţie, să facă o sistematizare a reglementării în Banca Naţională, astfel încât, după metode moderne, să ajungi foarte repede la articole, la prevederi.

În urmă cu câţiva ani, am văzut un reportaj făcut în tezaur. Probabil a fost singura dată când s-a filmat chiar în interior…
Nu cred. A fost filmat un segment din tezaur în Muzeul Băncii Naţionale. Acum, muzeul este în renovare şi, când va fi gata, sper că se va reface acea parte din tezaur care era în muzeu şi veţi putea filma. În tezaur nu a intrat niciun aparat de filmat sau de fotografiat, până la această oră. Nici măcar cei ai băncii.

Nu credeţi că dacă românii ar avea ocazia să vadă tezaurul ar fi mult mai încrezători? Ar fi conştienţi că dacă există riscul să ajungem în pragul falimentului am putea apela, totuşi, la tezaur?
Nu stăm atât de rău încât să ne bazăm pe tezaurul de aur. Criza a fost mai mult psihologică, starea psihologică a făcut mai mult rău.

Dacă din cele şase milioane de fumători trei se lasă, dacă mergem pe jos până la muncă, măcar un drum, dacă ţinem becurile mai mult stinse, cu ce ajutăm economia?
Dacă trei milioane de români nu mai fumează, se ajută pe ei, pentru că nu vor mai fi în pericol de îmbolnăvire. De asemenea, se va “uşura” bugetul de sănătate, pentru că trei milioane de oameni s-ar putea să nu mai cheltuiască atât de mult din bugetul sănătăţii. Mai departe, bugetul s-ar putea să piardă, pentru că ţigările, prin accize, aduc foarte mulţi bani la buget. Un pachet de ţigări are un cost infim, fiind combinat cu taxe imense. Bugetul piede, dar se câştigă în bugetul sănătăţii şi vom avea trei milioane de oameni sănătoşi. Dacă vom merge pe jos, nici nu mai cheltuim pentru benzină. Mersul pe jos este recomandat de toate cărţile bune de medicină. Cât despre becuri, să nu cădem în plasa în care a căzut Ceauşescu, pentru că stingerea becurilor a apăsat greu în productivitatea muncii şi i-a dus pe foarte mulţi oameni în cabinetele de oculistică, unde s-au cheltuit bani pe medicamente, pe tratamente. Stingerea becurilor este o prostie.

Nu sunteţi de acord cu acel evenimet mondial când, împotriva încălzirii globale, se sting câte o oră becurile?
Sunt măsuri simbolice, atrag atenţia că trebuie să medităm asupra acestui fenomen. Dar să-i iei omului un bec de la maşina de cusut reprezintă o lovitură dublă, atât pentru sănătatea lui, cât şi pentru productivitatea muncii în fabrica respectivă.

De-a lungul timpului, foarte mulţi analişti economici au afirmat că FMI este pe cale de a deveni “stăpânul” României. Până la urmă, ce reprezintă FMI pentru noi: o umbrelă protectoare sau un balaur cu şapte capete?

FMI nu este stăpânul României, această afirmaţie este o mare prostie. Dacă nu ar fi fost FMI, trebuia inventat. Dacă anul trecut nu ar fi existat, în condiţiile în care robinetul la banii care intrau în ţară s-ar fi stins, era vai de capul nostru dacă nu veneau banii de la FMI.

Vom fi în stare să dăm banii împrumutaţi?
Binenînţeles, cei mai mulţi bani îi dă Banca Naţională. FMI ne împovărează, pentru că societatea românească este speriată de orice criteriu de performanţă ce i se pune în faţă. FMI, în schimbul banilor pe care ni-i dă, ne cere să îndeplinim nişte criterii de performanţă. FMI nu îţi impune să reduci salariile, ci să faci raport între productivitate şi salariu. Nu îţi impune să cheltuieşti mai puţin, ci să faci un raport rezonabil între cheltuieli şi veniturile pe care le ai la buget. Dacă nu ai venituri la buget, cum să împingi cheltuielile? Dacă nu ar fi existat FMI, ar fi trebuit să avem noi aceste criterii de performanţă, însă noi suntem o societate care nu avem cultul organizării.

Vom îndeplini condiţiile de aderare la zona euro, în 2015? Ce înseamnă asta pentru români?
Este obligatoriu să le îndeplinim. Din 2004 am intrat sub nişte umbrele de protecţie. Am intrat în NATO şi sub umbrela de protecţie militară. La 1 ianuarie 2007, am intrat în UE şi sub umbrela de protecţie economică. Acum, tendinţa noastră este să intrăm şi sub a treia umbrela, cea de protecţie monetară. Înseamnă că scăpăm de tot setul de necazuri cu schimburile valutare, cu riscurile valutare. Ne împrumutăm în euro, dar suntem plătiţi în lei, iar când se depreciază leul suntem nevoiţi să punem mai mulţi lei pentru a plăti rata bancară. Plus că mai există şi probleme cu importurile şi exporturile. Aşa, dacă suntem în zona euro, nu ne mai interesează schimburile; circulaţia persoanelor, a mărfurilor şi a banilor este liberă în UE. Vom intra şi în zona Schengen. Vom fi plătiţi în euro şi vom putea să ne facem cumpărăturile unde este mai ieftin.