Christian Levant 14.03.2010

Nimic despre “Punctul 8 de la Timisoara”

DE CE…

Aproape nimic. Despre “Punctul 8”. De la Timişoara. Pentru că nu poţi să treci cu vederea câte s-au schimbat din martie ‘90 până în prezent. Dar şi câte au rămas încremenite în proiect. Paradoxalele încremeniri în proiecte mioritice. Pentru că, în mod paradoxal (sic!), istoria recentă a României e plină de paradoxuri. În urmă cu fix 20 de ani, din celebrul Balcon al Operei timişorene, s-a citit o celebră proclamaţie, intrată în istorie mai ales datorită “Punctului 8” al antologicului document. “Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă societatea românească (…) Cerem ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să le interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism”, spunea, printre altele “Punctul 8 de la Timişoara”. Ei au zis, ei au auzit! Ciudăţenie sau (iarăşi) paradox, a fost să fie ca primii trei preşedinţi ai României să aibă legături mai mult sau mai puţin evidente cu fosta nomenclatură şi/sau cu fosta Securitate. Mai mult, cei care, într-un final, au condamnat oficial comunismul să fie privilegiaţi ai fostului regim. Ca un paradox al paradoxurilor, o încununare profetică a “Punctului 8” a fost o zisă celebră (la o finală prezidenţială): “Ce blestem pe poporul român să aleagă între doi comunişti!...”. Întrebarea e cât mai avem de trăit sub semnul blestemului şi/sau al paradoxului?!

Comenteaza aici:

Dimensiune font:

Taguri:

Comentarii:

Afisari:

230 (ultima in 14.03.2010)

Rating:

(0 voturi )