Emilian Tancău 14.03.2010
Ianis vrea si nunta, si un urmas cu Mihaela
DORINTA. Dinamovistul si iubita lui sunt pusi pe fapte mari in aceasta vara
Povestea de dragoste dintre Ianis Zicu şi Mihaela Tudor este demnă de o telenovelă. Cununaţi civil şi divorţaţi, la vară se pregătesc de o nuntă în toată regula. Ba, mai mult, dinamovistul ne-a mărturisit că îşi doreşte ca iubirea lor să dea naştere unui moştenitor cât mai curând.
Mihaela şi Ianis s-au căsătorit civil, în mare secret, în luna aprilie a anului trecut, la Primăria din Voluntari. Nu au fost invitaţi nici părinţii, nici vreo rudă şi nici unul dintre jucătorii lui Dinamo. Colegii de club au aflat după aproape două săptămâni despre “isprava” lui Zicu. Însă cea mai deranjată de acest “secret” a fost mama fotbalistului, care niciodată nu şi-a închipuit că nu i-ar fi alături fiului ei în cel mai important moment al vieţii. Şi cum este grav bolnavă, Mihaela şi Ianis şi-au dat seama că intimitatea ce şi-au dorit-o la cununia civilă nu a fost bine văzută de cei din jur, au luat hotărârea de a divorţa pentru a putea relua căsătoria.
“Cununia civilă este doar o hârtie, care poate fi ruptă oricând, aşa că o să facem totul ca să fie aşa cum îşi doresc cei dragi nouă”, le-au spus cei doi apropiaţilor.
Au minţit pentru a fi liberi
Aşa că, în această iarnă, cei doi au divorţat de comun acord, procesul în sine desfăşurându-se foarte repede. Ei au fost nevoiţi să declare în faţa judecătorului un motiv întemeiat pentru a primi hârtia oficială prin care devin liberi. Pentru a scăpa mai repede de întrebări indiscrete din partea judecătorului, au declarat că nu se potrivesc, fiind două caractere diferite. Dar chiar nu mai conta pentru ei, din moment ce cunoşteau scopul precis al acestui demers: o nuntă normală, de care să se bucure atât rudele, cât şi prietenii.
Vine nunta, apoi botezul
În toată această perioadă, au locuit împreună, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nici o clipă, procesul de divorţ nu le-a influenţat sentimentele, ba, mai mult, cei doi făceau şi glume pe baza întâmplărilor prin care treceau. Acum, procesul odată încheiat, îşi fac planuri pentru noua căsătorie. Astfel, atât cununia civilă, cât şi cea religioasă vor avea loc cel mai târziu la vară, după încheierea campionatului autohton, pentru ca Zicu să fie liber şi pentru luna de miere. Şi pentru a înlătura orice speculaţie, “porumbeii” îşi doresc şi un copil cât mai repede.
“Nu vreau să comentez prea mult pe această temă. Ne vom căsători la vară şi vrem şi un copil. Cine nu îşi doreşte asta?”- Ianis Zicu
A revenit la prezentări
După o lungă perioadă de absenţă, Mihaela a revenit la meseria de model, defilând miercuri seara, în Clubul Princess. Pentru prestaţia sa, a fost recompensată cu 1.000 de euro. La eveniment, Mihaela a venit însoţită de o prietenă, evitând să comenteze despre relaţia ei cu Zicu. Cu toate acestea, modelul a precizat însă că, momentan, nu există altcineva în viaţa ei.
Comenteaza aici:
