ziarulring.ro 17.03.2010
Cresc preturile la bufetul Parlamentului
Preţurile la băuturile nealcoolice, cafea şi ceai şi la produsele de cofetărie-patiserie comercializate la Palatul Parlamentului vor creşte, conducerea Camerei Deputaţilor aprobând ca băuturile nealcoolice să se vândă cu un adaos de 85%, iar produsele de patiserie cu un adaos de 150%.
Secretarul Camerei Deputaţilor Dumitru Pardău a făcut, miercuri, aceste precizări, după şedinţa Biroului Permanent, arătând că, "până în prezent, nu se prea aplicau" adaosurile comerciale la Palatul Parlamentului.
El a spus că băuturilor nealcoolice, ceaiului şi cafelei li se va aplica un adaos de 85% faţă de preţul de achiziţie, în timp ce produselor de cofetărie-patiserie li se va aplica un adaos de 150%. "Chiar şi în aceste condiţii, preţul produselor de cofetărie-patiserie vor fi mult sub preţul practicat pe piaţă", se arată într-un memorandum intern aprobat de Biroul Permanent.
Mesele festive ale terţelor persoane fizice, precum şi cele ale grupurilor se vor putea organiza în Palatul Parlamentului, cu aprobarea secretarului general al Camerei, aplicându-se o remiză de 25%, se mai menţionează în memorandum.
Potrivit memorandumului, activitatea de alimentaţie din Palatul Parlamentului se desfăşoară pe principiul autofinanţării, iar din anul 2007 cotele de adaos comercial nu s-au modificat. "Acest fapt a generat neacoperirea integrală a cheltuielilor raportate la veniturile realizate", se mai arată în memorandum, adăugându-se că, în acest sens, se propun adaosurile de 85% pentru băuturile nealcoolice, cafea şi ceai şi de 150% pentru produsele de cofetărie-patiserie.
Comenteaza aici:
Mai citeste:
- Cabinetul Ungureanu a fost învestit de Parlament
- Guvernul Ungureanu se va prezenta în faţa Parlamentului pentru votul de învestitură
- Tânărul clujean acuzat că a spart serverele NASA a fost pus sub acuzare în SUA
- Nicolae Mircovici: Sunt nemulţumiri în rândul minorităţilor naţionale. E posibil ca votul să nu fie unitar
- ,,Toni Înţepătorul”, trimis în judecată de o procuroare ex-MAE
- Guvernul Ungureanu, avizat de comisii cu cvorum... sau fără
- Ministerul de Externe participă la târgul despre vieţuitoarele din oceane
- Cătălin Harnagea, fost şef al spionilor: Un director SIE premier nu a mai existat în UE
- Mama Andreei Paul Vass contestă raportul ANI
- Consilierul lui Funeriu: Lăzăroiu este o mafaldă politică
- Azi începe şcoala!
- Peste şase milioane de români, în pragul sărăciei
- Isărescu nu vrea un nou acord cu FMI
- Andronescu, preşedinte interimar la PSD Bucureşti

