Ştirea care urmează nu este din ciclul “Afară plouă, Băsescu e de vină”. Pur şi simplu, de data aceasta, un administrator al unei spălătorii auto din Satu Mare spune că Administraţia Prezidenţială are… datorii la el!
La Satu Mare, după cum veţi vedea, lucrurile nu se opresc la…datorii. Pe fir apare şi SPP-ul, şi Prefectura…
Ce şi cum, cine şi când
Administratorul spălătoriei auto Szuper Csapat, din Satu Mare, a declarat, pentru Mediafax, că Administraţia Prezidenţială a rămas datoare cu 312 lei după ce, în octombrie 2008 şi în mai 2009, autoturismele din convoiul prezidenţial au fost curăţate aici. “Mi s-a promis că va plăti Prefectura sau Consiliul Judeţean, dar nimeni nu a venit să achite nimic", a spus administratorul Claudiu Tamaş.
Mercedesul lui Băse, curăţat
Tamaş susţine că nouă maşini din convoiul prezidenţial au fost spălate, în luna octombrie 2008, la spălătoria auto pe care o conduce, iar în mai 2009 au fost curăţate alte cinci autovehicule, printre ele şi Mercedesul în care se afla preşedintele Traian Băsescu.
Alte datorii: cafele, odorizante…
Surse din cadrul Prefecturii Satu Mare au declarat, pentru Mediafax, că o datorie de 800 de lei, veche de patru ani, a fost lăsată de convoiul prezidenţial la o altă spălătorie din municipiu. Or mai fi şi alte datorii încă neştiute la Satu Mare sau aiurea?! Problema este însă alta: chiar e treaba lui Băsescu să plătească toate oalele sparte de subordonaţi incompetenţi, care, intenţionat sau nu, îi strică imaginea? Mai degrabă, el e dator cu… o curăţenie generală. De primăvară.
Ce-are SPP-ul cu... prefectura
Fostul reprezentant al SPP în Satu Mare, Petre Caba, cel care ar fi contactat spălătoria, a spus că va lămuri totul cu cu prefectul. "Nu ştiu ce să vă spun. Nu a plătit prefectura? Am să discut eu cu domnul prefect, să lămurim lucrurile", a spus Caba. Sursele citate de Mediafax au precizat că, până la urmă, fostul reprezentant al SPP, Petre Caba, s-ar fi dus, ieri, să plătească datoria mai veche. Cea veche de patru ani. Din banii cui?
“Este absurd că tocmai partidul aflat la putere şi reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale, care spun că trebuie să fim corecţi şi să ne plătim dările la zi, îşi permit să tragă ţepe”, - Tamaş, administratorul spălătoriei auto
1.112 lei reprezintă suma neplătită de Administraţia Prezidenţială la două spălătorii din Satu Mare, cu prilejul vizitelor făcute de preşedintele Băsescu în ultimii patru ani.


Comenteaza aici: