În practica stomatologică, cel mai frecvent se foloseşte termenul de tratament de canal sau extirpare de nerv. O astfel de intervenţie este indicată în cariile severe ce au evoluat mult în timp şi au dus la infectarea şi necrozarea nervului, cu efecte negative asupra ţesutului osos, manifestându-se prin abcese.

De asemenea, se recomandă şi pentru pentru dinţii ale căror carii profunde au fost tratate, dar nu a dispărut sensibilitatea la rece sau cald şi în fracturile accidentale ale dinţilor ce duc la deschiderea camerei pulpare cu afectarea nervului. Cel mai frecvent, dinţii care au carii semnificative sau infecţii pot fi salvaţi prin tratatamente endodontice (de canal asupra rădăcinii) urmate de refacerea dintelui prin obturaţii sau coroane.

Extracţia este o ultimă soluţie, pentru că pierderea unui dinte poate determina, în timp, afectarea altorlalţi. Este greşită ideea că dintele este „mort” fără nerv. El beneficiază în continuare de aport de sânge prin ţesutul ce îl ţine în os şi este viu şi funcţional, putând răspunde la masticaţie.