Etapa a 24-a porneşte, azi, în trombă, cu un meci pe viaţă şi pe moarte la Târgu Jiu. Pandurii, în foame mare de puncte şi cu antrenor nou pe bancă - Sorin Cârţu, dau piept cu Steaua - una dintre principalele favorite la câştigarea titlului, care nu are voie să piardă.
Conştient, dar deloc temător pentru dificultatea jocului, Sorin Cârţu crede că Steaua nu mai e de mult o echipă care nu poate fi bătută.
“Anul trecut i-am învins aici pe stelişti. Acum e un meci cu aceeaşi încărcătură, dar şi cu tensiune. Şi la momentul respectiv eram într-o pasă neagră, dar a fost o descătuşare a echipei şi am obţinut patru victorii consecutive după acel meci. Dar nu eram în situaţia de acum totuşi, pentru că echipa nu era la retrogradare. Va fi mai greu acum, dar Steaua nu mai este o echipă care să fie o sperietoare şi să nu poată fi învinsă. A dovedit-o şi în acest sezon, a avut atâtea meciuri pe care a fost aproape de a le pierde”, a spus “Sorinaccio”.
Stoichiţă - prevăzător
Şi Mihai Stoichiţă e conştient că Steaua va avea meci greu, diseară, la Târgu Jiu, fapt pentru care le-a atras atenţia elevilor săi.
“Ne aşteaptă un meci foarte greu, dar noi, dacă vrem să câştigăm titlul, trebuie să jucăm la victorie fiecare partidă”, a declarat tehnicianul Stelei, care a mai anunţat că, la Târgu Jiu, vor juca pe cartea atacului.
Crede în Tremonti
Sorin Cârţu şi-ar dori ca Tiago Tremonti să reediteze prestaţia bună din partida din sezonul trecut când a marcat contra Stelei.
“Aş vrea ca tot Tremonti să dea gol şi acum, dacă tot a început o treabă. Dar rămâne să vedem cine va marca, chiar dacă nu contează numele, important e să obţinem noi victoria. În ceea ce priveşte Steaua, e problema lui Stoichiţă ce tactică sau strategie îşi alege pentru meciul cu Pandurii”, a adăugat Cârţu.
1.000 de bilete a scos la vânzare pentru jocul cu Steaua clubul Pandurii, grupare care are 7.500 de abonaţi.
“E normal când eşti la Steaua să joci pe atac. Steaua e Steaua şi la toate meciurile trebuie să joace pe atac. Pentru că acesta e, de fapt, spiritul Stelei.”- Sorin Cârţu


Comenteaza aici: