Omul de afaceri Marius Locic a fost reţinut, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul în care este cercetat alături de senatorul Cătălin Voicu.
Locic a fost audiat de procurorii anticorupţie în dosarul în care mai sunt cercetaţi senatorul Cătălin Voicu, omul de afaceri Costel Căşuneanu şi judecătorul Florin Costiniu.
Senatorul Cătălin Voicu a fost arestat, în 23 martie, sub acuzaţiile de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.
Una din fapte constă în aceea că senatorul ar fi pretins şi primit de la Marius Locic, administrator la SC Locic Imobiliare SRL şi acţionar majoritar la ziarele "Interesul Public" şi "Atac", suma de 119.000 lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi îi va determina să nu dispună măsura preventivă a reţinerii împotriva lui Locic şi să propună o soluţie de neurmărire penală în dosarul în care acesta era cercetat pentru înşelăciune, se arată în referatul prin care procurorii au cerut arestarea lui Cătălin Voicu.
Mai citeste:
- Comisia Europeană investighează specula cu alimente de import
- Ultimele tunuri ale lui Silvian Ionescu la Garda de Mediu
- CINE-I DE VINĂ? Şocanta poveste a deţinutei-criminale care a născut o fetiță fără mâini, în atenţia APADOR-CH
- Fiul fostului demnitar comunist Tismăneanu, retras de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
- Autorităţile deblochează 500 de posturi în Sănătate
- Proiectele POSDRU, verificate la sânge
- Ponta cere parlamentului o decizie pentru reprezentarea la UE
- Patru râuri sub cod portocaliu de inundaţii
- Guvernul notifică FMI pentru majorarea salariilor
- Decanul de vârstă al României are 112 ani


Comenteaza aici: