Artista este foarte supărată că sinuciderea primului ei soţ, Mircea Dumitrescu, petrecută zilele acestea, este alăturată numelui său. Contactată de „ring”, Silvia Dumitrescu a ţinut să clarifice faptul că n-a mai avut nicio legătură cu Mircea de peste 20 de ani.
„Sunt divorţată de el de 23 de ani, timp în care n-am avut niciun fel de contact. N-am avut de-a face absolut nimic cu el. Acea legătură s-a terminat pentru mine în clipa aceea. Ne-am despărţit certându-ne, deci n-am rămas în relaţii bune. Sincer, îmi pare foarte rău pentru el, Dumnezeu să-l odihnească! Nu vreau ca familia mea să sufere. Vreau să-mi feresc familia de orice chestie legată de asta. Sunt şocată, sunt o credincioasă, Dumnezeu să-l ierte pentru ce a făcut! Eu nu mai ştiu nimic despre el de peste 20 de ani”, a declarat cântăreaţa.
Silvia e căsătorită cu Florin Ochescu şi au împreună un fiu.


Comenteaza aici: