În România comunistă, anii ’70 i-au adus lui Ion Dolănescu faima dorită, însă nu l-au scutit de şicanele Securităţii. După cum aţi citit deja în episodul trecut, cântăreţul de muzică populară a reuşit să atragă şi mai mult atenţia agenţilor după ce a dat frâu liber relaţiei cu Margarita Valenciano, tânăra studentă din Costa Rica, femeia care i-a dăruit un copil, pe Dragoş.

Dar asta nu era singura problemă. Dolănescu cânta la nunţi, botezuri, cununii, spectacole în toată ţara. Şi, colac peste pupăză, a mai şi câştigat o Skodă la loz în plic. Iar „ochiul şi timpanul” Securităţii erau tot timpul la pândă.

Autorul celebrei cărţi „Confesiunile unui cafegiu”, Gheorghe Florescu, este deţinătorul unor secrete uriaşe acoperite de negura timpului. El a povestit, în exclusivitate pentru „ring”, cum l-a cunoscut personal pe Ion Dolănescu, pe care îl numeşte „prinţul muzicii populare”: în urma unei anchete-fulger desfăşurate la agenţia loto de pe strada Hristo Botev nr. 10. Agenţie de la care şi Dolănescu, şi cafegiul nostru au câştigat câte o maşină. La vremea respectivă, evoluţia cercetărilor în cazul „Agenţia” era cel mai fierbinte subiect în lumea bună a Bucureştiului.

„Vuia tot cartierul”
Rapsodul obişnuia să joace la… loz în plic. Înaintea Crăciunului din 1976, Dolănescu a avut noroc şi a câştigat unul dintre marile premii puse la bătaie: un automobil Skoda. „În decembrie ’76 l-am cunoscut pe Ion Dolănescu, pentru că tot cartierul vuia de noi doi. La aceeaşi agenţie, eu am câştigat la Loto o Dacie, iar el, la loz în plic, o Skoda. S-a cercetat şi s-a ajuns până la urmă la concluzia că nu e nicio şmecherie la mijloc”, povesteşte celebrul cafegiu.

Şi în cartea sa, Florescu ne dezvăluie episodul „Dolănescu-Skoda”, dar şi cum a fost el cercetat, cum a venit un procuror şi l-a întrebat despre „câştigul la Loto al soţiei”şi cum, în cele din urmă, „onorata Procuratură Generală a încheiat dosarul cu NUP”.

„Lua bobul de fasole cu un leu”
Despre averea lui Dolănescu se discuta şi atunci, la fel ca şi acum: foarte mult, fără să poată fi estimată însă la o cifră anume. Pretenţiile artistului erau cunoscute de negustorii de atunci, încântaţi că acesta plătea oricât pentru marfa dorită. „Ion Dolănescu era printre puţinii oameni care dădeau un leu pe bobul de fasole de sămânţă pentru a o găti. Era fasolea expusă, cea mai frumoasă, însă deosebit de scumpă”, îşi aminteşte Florescu.

Muzică de... 50.000 de lei
Din ce făcuse Dolănescu fabuloasa avere? Din spectacole, dar, mai ales, din „nunţi, botezuri şi retezuri (n.r. - tăieri de moţ)”, spune cafegiul-cronicar. Sumele cerute de interpret la petrecerile unde oamenii îl invitau să le cânte depăşeau orice imaginaţie, susţine povestitorul nostru.

„În condiţiile în care salariul unui muncitor ajungea la numai 1.000 de lei, Dolănescu cerea 6.000 de lei pentru un botez modest şi 25.000 de lei pentru unul mai important sau o nuntă în cerc restrâns. Pentru o nuntă de oameni avuţi lua şi 50.000 de lei într-o seară. Nu cânta numai el, ci venea cu fraţii lui, cu Ileana Constantinescu şi alţi artişti pe care îi grupase în această echipă. Cânta o melodie, maxim două, după care îi lăsa pe fraţii lui să cânte şi el pleca la altă nuntă”, mai spune cafegiul. În felul acesta, din nuntă în nuntă, a strâns o avere fabuloasă. De care statul ştia, dar, uneori, se făcea că nu ştie.
Citiţi în episodul viitor ce crede Florescu despre averea lui Dolănescu şi de ce o numeşte… averea Diavolului.

Ileana i-a fost ca o mamă lui Ionuţ
„Ileana Constantinescu a avut un rol foarte mare în creşterea şi educarea lui Ionuţ (fiul cel mare al rapsodului - n.r.), i-a fost ca o mamă”, afirmă Gheorghe Florescu. În faţa relaţiei apropiate dintre cei doi artişti, cafegiul exclude orice implicaţie amoroasă: „Nu cred că Ileana şi Ion au avut o relaţie de dragoste, mai degrabă a fost ca o soră mai mare pentru el. Sunt convins însă că între ei a funcţionat o relaţie de întrajutorare: el îi asigura o bucată de pâine luând-o cu el peste tot unde cântau el şi cei doi fraţi ai lui”.

„…Marele prinţ al muzicii populare româneşti, întotdeauna foarte elegant, îmbrăcat iarna cu haină şi căciulă din blană de nurcă, cu un aer maiestuos, era conştient de marea sa valoare atât artistică, cât şi, mai ales, financiară (nu prea cunoştea drumul Fiscului întrucât, ca bun liber-profesionist, evita acest drum). Era însoţit mai tot timpul (…) Ne vizita adesea (…) Ion Dolănescu era «în bani». De aceea îmi făcea plăcere să-l servesc…” - Gheorghe Florescu (citat din „Confesiunile unui cafegiu“)

25.000 era onorariul, în lei, pretins de Dolănescu şi colaboratorii săi, înainte de ’89, pentru un botez cu pretenţii sau o nuntă în cerc restrâns.