Teo Trandafir şi Liliana Mincă au fost, ieri, în vizită la primarul Cristian Popescu-Piedone. Candidatele pentru Colegiul 19 au dezbătut împreună cu edilul sectorului 4 problemele alegătorilor. Piedone le-a urat succes celor două şi le-a sfătuit să nu facă promisiuni deşarte.
Câinii vagabonzi, problemele legate de copii, dar şi cele ale asociaţiilor de locatari şi proprietari au fost principalele teme ale discuţiilor care au avut loc, ieri, la sediul Primăriei Sector 4.
“Le-am sugerat câteva proiecte, printre care şi îmbunătăţirea Legii 230 privind asociaţiile de locatari. Rugămintea mea este ca persoana care va ajunge să ocupe fotoliul de parlamentar să se zbată pentru binele cetăţenilor. Mulţi politicieni uită de ce sunt aleşi şi nu mai revin în colegiile unde au candidat. Rămâne doar ca noi, primarii, să decontăm nota de plată a promisiunilor lor”, a declarat Piedone.
Sprijinite de colegi
Întrebată dacă a primit încurajări din partea partea democrat-liberalilor, Teo Trandafir a mărturist că "nu s-a înghesuit foarte multă lume. Am vorbit cu mulţi din PDL şi în momentul ăsta nu mă percep neapărat ca fiind de-a lor (...) Am fost susţinută de PDL, dar pe afişele mele nici nu apare portocaliul”. Pe de altă parte, Liliana Mincă declară că a primit încurajări din partea lui Victor Ponta, Crin Antonescu şi a primarului Piedone.
“Două doamne care se confruntă într-o alegere pentru un post de deputat în Parlamentul României. Le-am spus că nu ar trebui să se angajeze în promisiuni deşarte. Ele, odată alese, nu vor reprezenta doar Colegiului 19, ci toţi cetăţenii Bucureştiului şi ai României.”-
Cristian Popescu-Piedone, primarul sectorului 4
"Am fost foarte încântată pentru că avem exact aceleaşi idei. Am intrat la întâlnire plină de speranţe şi am ieşit şi mai plină de speranţe. M-am plimbat pe străzi, i-am spus domnului primar ce am descoperit, bineînţeles că domnul primar ştia. Cred că împreună vom face o treabă şi mai bună". - Teo Trandafir, candidata PDL
“Toată lumea mă felicită că sunt colegă de partid cu primarul Piedone, care a făcut în doi ani cât au făcut alţii în 20. Împreună cu primarul îi vom ajuta pe cetăţenii din Colegiul 19. Mai mult, vom face lucrurile să funcţioneze aşa cum trebuie pe raza sectorului 4. Sunt pregătită, să ştiţi”.- Liliana Mincă, candidata PSD+PC


Comenteaza aici: