Campionul mondial en titre, Jenson Button, şi-a adjudecat cea de-a doua victorie a sezonului pe circuitul de la Shanghai. Locul al doilea a fost ocupat de coechipierul său, Lewis Hamilton. Împreună, cei doi au adus prima dublă a sezonului pentru McLaren-Mercedes.
După cum ne-au obişnuit în acest sezon, piloţii echipei Red Bull au plecat de pe primele două poziţii ale grilei de start. Ei au fost însă depăşiţi imediat de spaniolul Fernando Alonso, care a furat startul şi a fost penalizat ulterior cu o trecere pe la boxe. Cea de-a patra cursă a sezonului s-a desfăşurat în mare parte pe ploaie, lucru care a dus la răsturnări spectaculoase în clasament. Victoria i-a revenit britanicului Jenson Button care a adoptat o strategie excelentă.
Când o ploaie uşoară a început încă din primele tururi, campionul mondial en titre a refuzat să intre la boxe şi a continuat cursa pe slick-uri, pariu ce s-a dovedit a fi unul câştigător.
Hamilton, revenire senzaţională
Cu toate că a vizitat standurile de nu mai puţin de patru ori, coechipierul lui Button, Lewis Hamilton, a încheiat pe locul doi. Fostul campion mondial a făcut o cursă de revenire senzaţională, care i-a adus, în cele din urmă, cea mai bună clasare din acest sezon. Podiumul a fost completat de tânărul Nico Rosberg, de la Mercedes, care a adoptat aceeaşi strategie ca şi Button.
În ciuda penalizării, dar şi a altor patru opriri la boxe, spanionul Fernando Alonso a obţinut, la final, poziţia a patra. El a fost urmat de Robert Kubica şi Sebastian Vettel, de la Red Bull, care, deşi plecat din pole position, nu a reuşit decât o clasare pe locul şase.
Petrov, pentru prima oară în puncte
Debutantul Petrov a reuşit, de asemenea, o cursă senzaţională. Cu toate că este de-abia la cel de-al patrulea Mare Premiu din carieră, pilotul echipei Renault a dat dovadă de mult sânge rece. Cu doar câteva tururi înainte de final, el a trecut fără probleme de Michael Schumacher şi, profitând de o greşeală a lui Mark Webber, s-a clasat pe locul şapte, obţinând primele şase puncte din carieră.
Schumacher, umilit pe ploaie
Dacă în urmă cu câţiva ani septuplul campion mondial era de neînvins pe ploaie, acum lucrurile s-au schimbat. Schumacher nu a reuşit decât o clasare pe locul 10, departe de locurile fruntaşe cu care era obişnuit. Rând pe rând, pilotul german a fost depăşit de Hamilton, Vettel, Petrov şi Massa.
Clasament cursă
1. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1h46:42.163
2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) +1.530
3. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) +9.484
4. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) +11.869
5. Robert Kubica (Polonia/Renault) +22.213
6. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull) +33.310
7. Vitali Petrov (Rusia/Renault) +47.600
8. Mark Webber (Australia/Red Bull) +52.172
9. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) +57.796
10. Michael Schumacher (Germania/Mercedes) +1:01.749
Clasament piloţi
1. Jenson Button 60 puncte
2. Nico Rosberg 50
3. Lewis Hamilton 49
4. Fernando Alonso 49
5. Sebastian Vettel 45
6. Felipe Massa 41
7. Robert Kubica 40
8. Mark Webber 28
9. Michael Schumacher 10
10. Adrian Sutil (Germania/Force India) 10
Clasament constructori
1. McLaren-Mercedes 109 puncte
2. Ferrari 90
3. Red Bull 73
4. Mercedes GP 60
5. Renault 46
6. Force India 18
7. Williams 6
8. Toro Rosso 2
Mai citeste:
- Dieta de vară, sănătoasă şi eficientă
- Johnny Depp, membru de onoare al triburilor Comanche
- Servicii medicale pentru Patriarhie
- Migrena se moşteneşte
- Cartoful reglează tensiunea
- Un nou tratament pentru cancerul hepatic
- Arsurile solare favorizează cancerul
- Analize care te pot salva
- Al-Qaida se pregăteşte de “jihadul electronic”


Comenteaza aici: