În ultimii 23 de ani de existenţă, istoria ziarului „Universul“ este legată nemijlocit de Palatul Universul. Inaugurată pe 2 noiembrie 1930, clădirea de pe strada Ion Brezoianu 23-25 a constituit odinioară nucleul presei bucureştene, fiind celebră agitaţia din jurul ei, când vânzătorii de ziare strigau în gura mare titlurile ediţiilor. Astăzi, atât fostul sediu al ziarului, cât şi palatul mai păstrează doar parfumul cu iz de cerneală tipografică al unor vremuri apuse.
Una dintre cele mai fierbinţi perioade din istoria Palatului Universul s-a consumat în zilele şi nopţile revoluţiei din decembrie 1989. Cele patru rotative est-germane, astăzi dezafectate, duduiau la turaţie maximă pentru a scoate pe piaţă primul ziar al revoluţiei. Istoria publicaţiei „Universul“ şi, implicit, a palatului care l-a găzduit începând din anii ’30, începe însă cu mai bine de un secol mai devreme, când un jurnalist italian venit în Regat în 1877, în calitate de corespondent de război, decide ulterior să se stabilească în Bucureşti.
„Faptul divers”, precursorul tabloidului de azi
Sosit în Regat ca ziarist-corespondent de război pentru mai multe cotidiene italiene, Luigi Cazavillan s-a hotărât să rămână în Bucureşti, având rând pe rând diferite ocupaţii, păstrându-şi însă în paralel preocupările de jurnalist. În 1881 scoate prima gazetă tipărită de el – „Fraternitatea româno-italiană“, iar peste trei ani, după mai multe formule editoriale, fondează, la 20 august 1884, ziarul „Universul“. Fiind prima publicaţie din presa autohtonă care aborda subiecte de „fapt divers”, precum crime, violuri, furturi, sinucideri, „Universul“ a crescut spectaculos în tiraj, deoarece avea un mare succes la public.
Stelian Popescu şi epoca modernă
Vechiul sediu din Strada Brezoianu nr. 11, astăzi 25, s-a dovedit a fi neîncăpător pentru cerinţele unui ziar aflat în plină expansiune, astfel că s-a pus în cele din urmă problema construirii unei clădiri noi. După moartea lui Cazavillan (1903), soţia sa a moştenit averea familiei şi a devenit, implicit, proprietara celui mai mare cotidian al Capitalei. „Coana Tudoriţa” s-a recăsătorit în 1909 cu Nicolae Dumitrescu Câmpina, acesta preluând directoratul ziarului până la divorţul acestora, în 1914. „Coana Tudoriţa” pierde conducerea ziarului, care este preluată de avocatul familiei, Virgil Dărăscu, împreună cu Stelian Popescu.
Naşterea palatului
Construcţia noului sediu al ziarului a început pe 17 octombrie 1926, după planurile unui celebru arhitect al timpului, Paul Smărăndescu, cel care proiectase, în 1911, şi reşedinţa lui Stelian Popescu din strada Dionisie Lupu nr.10 (astăzi Tudor Arghezi). Clădirea, neterminată încă, este dată în folosinţă pe 2 noiembrie 1930.
Conceput ca două corpuri distincte, partea din faţă fiind destinată birourilor, iar cea din spate – tipografiei (una dintre legăturişe între cele două corpuri fiind o frumoasă şi practică pasarelă, existentă şi azi), Palatul Universul a fost şi rămâne încă unul dintre cele mai importante edificii arhitectonice din centrul Bucureştilor. Stelian Popescu a condus „Universul“ între 1916 şi 1943, an în care şi-a dat demisia.
Sfârşitul unei epoci
Palatul Universul a găzduit un timp Liga Antirevizionistă din România, o asociaţie constituită de elita autohtonă cu scopul de a împiedica revizuirea tratatelor de pace de după Primul Război Mondial. Nucleul acestei elite era în strânsă legătură cu patronul ziarului „Universul“, Stelian Popescu. Activitatea foarte elaborată a Ligii a atras antipatia regimului dictatorial al regelui Carol al II-lea, care a interzis-o pe 7 martie 1939. Stelian Popescu a fost nevoit să se refugieze în Elveţia în 1944, conducerea ziarului rămânând în mâinile unuia dintre ginerii săi, Ion Lugojanu.
Din cauza evidentei sale orientări de dreapta, a fost condamnat, în 1945, în lipsă, la închisoare pe viaţă, confiscarea averii şi degradarea civilă. Din 1948, ziarul a fost preluat de un comitet de direcţie, iar în 1953 şi-a încetat apariţia. Bustul lui Stelian Popescu, degradat, a zăcut vreme îndelungată într-una dintre anexele Palatului Universul.
„Niţi cu ală, niţi cu ală: ăsta este Universul!” – deviza lui Luigi Cazavillan
5 bani costa ziarul „Universul“ în Bucureşti, la începutul sec. XX, în timp ce în ţară ajungea la 16 bani.
