Daniela Arnăutu 20.04.2010
Intoxicatia cu… apa
http://admin.ziarulring.com/images/upload/cocktail/intoxicatia-cu-apa-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

3695 (ultima in 20.04.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
Pericol. Cine bea prea multa apa poate muri

În general, oamenii beau mai puţină apă decât are nevoie organismul, însă există şi persoane care fac acest lucru în exces, fapt ce poate avea repercusiuni grave asupra organismului.

„Cine bea prea multă apă se poate alege cu o afecţiune numită intoxicaţie cu apă sau hiponatremie, adică diluarea ionilor de sodiu din organism, ceea ce poate duce la chiar la comă sau deces”, explică dr Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.

Apa este principalul element chimic din corpul tău, cântărind peste 60% din greutatea corpului. Trebuie să bem apă pentru echilibrarea hidrică, digestie, eliminarea toxinelor şi menţinerea tonusului pielii.

“Este o legendă că trebuie să bem opt pahare de apă pe zi. În realitate, necesarul de apă al fiecăruia ţine de înălţime, greutate, temperatura ambiantă, starea de sănătate, nivelul de activitate şi dietă. Cine mănâncă multe fructe şi legume nu simte nevoia să se hidrateze foarte tare”, explică dr Luca.

Bebeluşii şi sportivii, cei mai expuşi
Segmentul de populaţie cel mai expus la intoxicaţia cu apă este format din bebeluşi şi sportivi. Un bebeluş poate bea prea multe biberoane cu ceai, apă sau lapte diluat, iar sportivii sunt predispuşi la această afecţiune dacă, după efort, când pierd electroliţi, se hidratează doar cu apă plată. De asemenea, persoanele care vor să slăbească şi, pentru a-şi atenua foamea, consumă apă în exces sunt în aceeaşi situaţie.

Semnele afecţiunii
“Când bem în exces, apa pătrunde la nivelul celulelor şi le măreşte volumul, iar lichidul extracelular, fiind diluat, extrage sodiul din mediul intracelular. Cu cât bem mai multă apă, cu atât scade concentraţia sodiului extracelular şi apare hiponatremia”, susţine dr Luca. Primele semen sunt: ritm cardiac modificat, stare de confuzie, ameţeli, vomă, spasme musculare .Uneori se poate ajunge la comă sau deces.

Cum o tratăm
„În cazul intoxicaţiei cu apă, tratamentul constă în diminuarea absorbţiei de băuturi şi în înlăturarea cauzei de hipersecreţie a hormonului antidiuretic. Dacă se ajunge la hiponatremie severă, fiind o urgenţă medicală, este necesară internarea în spital, unde se vor administra intravenos soluţii saline perfuzabile”, afirmă dr Laurenţiu Luca.

Hidratarea, foarte importantă
Apa pe care o bem este transportată prin sânge în tot organismul şi este reţinută în ţesuturi în funcţie de nevoi. Rezervele de apă ale corpului se găsesc, în special, în muşchi şi în piele. Pe lângă acestea, şi alte organe conţin o cantitate însemnată de apă, ce le facilitează funcţionarea: creierul, ficatul, plasma sangvină şi plămânii.

„Ideal este să bem 30-40 ml de apă/kg. corp/zi. De exemplu, o persoană care cântăreşte 70 kg trebuie să consume 2 litri/zi iarna şi 2,8 l/zi vara.”- Dr Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS

Comenteaza aici: