Când s-au cunoscut, într-un restaurant din Los Angeles, Corina Chiriac avea 43 de ani, iar Virgil Anastasiu, 32. El lucra în SUA ca specialist în redresare economică şi era divorţat. A fost dragoste la prima vedere. Au rezistat împreună cinci ani plini de pasiune, dar şi de certuri. Fostul soţ al cântăreţei a acordat un interviu emisiunii „Happy Hour”, în care a vorbit despre căsătoria cu artista din 1993, dar şi despre anii petrecuţi împreună:
„Sunt mândru că sunt singurul bărbat care a reuşit să o ducă pe Corina în faţa altarului. Cunosc toate fostele ei relaţii, au fost nume mari. Ne-am căsătorit la Las Vegas, în capela unde a zis «Da» şi Elvis Presley. Prima dată m-am adresat la persoana a doua, fapt care a enervat-o la culme pe Corina. A trebuit să-mi corectez comportamentul şi să mă adaptez cerinţelor ei de protocol pentru a putea construi o relaţie. Corina arăta bine, era inconfundabilă. Era greu să nu te îndrăgosteşti de ea. Era cuminte, era casnică, avea grijă de gospodărie şi mă aştepta cu mâncarea pe masă. Am divorţat după ce, într-o dimineaţă, am descoperit că ţinem foarte mult unul la celălalt, dar nici unul nu reprezentăm idealul celuilalt de partener. Ea voia un bărbat care să-i acorde mai multă atenţie. Acum un an am vrut să ne împăcăm, dar ciorba reîncălzită...”.


Comenteaza aici: