Gazda news-show-ului „Acces Direct” a făcut, ieri-seară, o confesiune-şoc telespectatorilor săi. Cu lacrimi în ochi, Mădălin Ionescu a recunoscut că familia sa traversează o perioadă dificilă:
„Sunt separat de soţia mea de două luni şi fac anunţul ăsta pentru că am primit mandatul ei şi pe undeva marcat de o mizerie care a apărut într-un cotidian, în care se sugera că mi-am părăsit soţia şi copiii. Dimpotrivă, ea a plecat în urmă cu două luni cu băieţelul, Filip. Ştefania a rămas cu mine. Dacă lucrurile acestea se vor păstra şi în instanţă, avem probabil o premieră în materie de despărţire: programul e atât de flexibil, copiii sunt aproape în fiecare zi împreună. Zilnic ne vedem, ne consultăm. Vor fi speculaţii, toţi băieţii ăştia vor căuta schelete în dulap şi nu vor găsi nimic, pentru că Mihaela va face precizările de rigoare. Nu vor descoperi nimic compromiţător. Suntem doi excentrici care s-au despărţit din prea multă iubire. Mi-am iubit soţia cu disperare. Voi fi foarte bun prieten cu Mihaela toată viaţa, indiferent ce se va întâmpla. N-am depus actele, am vrut să-i lăsăm pe copii să se obişnuiască cu noua situaţie. Şi ei au înţeles. De acum încolo, numai Dumnezeu va decide”.


Comenteaza aici: