Teatrul Act va aşteaptă, în această seară, de la ora 19.00, la spectacolul „American Buffalo”, o comedie spumoasă de David Mamet, în regia lui Cristi Juncu. Din distribuţia piesei fac parte Marius Florea Vizante, Vlad Zamfirescu şi Gheorghe Ifrim.
„American Buffalo” spune povestea a trei escroci mărunţi: Donny, proprietarul unui magazin de vechituri, Bobby, băiatul bun la toate al lui Donny, şi Teach, prieten şi partener de afaceri cu Donny. Ei pun la cale lovitura vieţii lor, furtul unei colecţii de monede vechi. Totul se învârteşte în jurul unui bănuţ, o monedă cu cap de bizon, pe care Donny îl vânduse cu câteva zile în urmă unui colecţionar.
Bănuind că fusese înşelat, că moneda valora mai mult decât primise pe ea, Donny se decide să se răzbune pe colecţionar. Planul este pregătit în amănunt, de la supravegherea casei la găsirea combinaţiei seifului. Relaţiile dintre cele trei personaje dezvăluie o lume a principiilor susţinute în teorie şi ignorate în practică, o imagine a lumii afacerilor în care orice este permis.


Comenteaza aici: