Fostă lideră a trupei A.S.I.A., Irina Nicolae a devenit cunoscută, încă de anul trecut ca autoare de cărţi pentru copii, ea lansând linia “Învaţă cu Dovlecel”. Dragostea ei pentru copii şi dorinţa de a deveni mamă au determinat-o să continue, pregătind acum lansarea unei noi cărţi. Artista spune că inspiraţia ei a reprezentat-o nepoţica ei, în vârstă de trei ani la vremea aceea.
“Învaţă cu Dovlecel” a apărut după ce a constatat că pe piaţa autohtonă lipsesc cărţi atât educative, cât şi distractive pentru copii. Cea mai recentă creaţie, care va apărea în curând, este “Dovlecel te învaţă calendarul naturii”.
“Am ales de data asta să-i învăţ zilele săptămânii corelate cu planetele sistemului nostru solar. De asemenea, lunile anului sunt prezentate şi cu denumirea lor populară. Nu vreau ca micuţii să se îndepărteze de tradiţii, vreau să-şi amintească de «mărţişor», «gerar», «răpciune»...”, a dezvăluit Irina sensul noii cărţi.


Comenteaza aici: