La un an de la demonstraţiile din aprilie, Chişinăul pare un oraş liniştit. Cu toate că nu toate rănile lăsate de brutalitatea evenimentelor s-au închis, multe detalii te fac să te gândeşti la o capitală care merge mai departe pe propriul ei drum. Ceea ce te va surprinde în mod fundamental sunt copiii. Mereu curioşi, mereu puţi pe joacă, copiii Chişinăului nu par să dea prea mare importanţă nici dezbaterilor sociale şi nici controverselor istorice.

De fapt, imediat ce ai trecut graniţa în Moldova, la Ungheni te întâmpină stele comuniste săpate în piatră şi menţinute între ornamentele florale în cele mai bune condiţii. Chiar şi în Chişinău, unul dintre monumentele cel mai bine întreţinute este Complexul Eternitate. În perioada sovietică se numea Memorialul Biruinţei. Vedeta ansamblului era, ca şi acum, o construcţie în formă de piramidă formată din cinci puşti din piatră, de 25 de metri înălţime. Ca şi atunci, în mijlocul piramidei este o stea în cinci colţuri în care arde “focul veşnic”.

Banii pe care fosta guvernare i-a atras pentru reabilitarea acestui monument se spune că ar lăsa cu gura căscată orice curios. Dar, odată reabilitat, monumentul care cu greu poate fi desprins de imaginarul sovietic a oferit parcului din jur ocazia de a se transforma într-unul dintre cele mai îngrijite locuri din Chişinău.

Presa liberă
La un an de când partidul comunist a pierdut conducerea în Republica Moldova, poţi să te întrebi cum se petrec lucrurile pentru presă. „Acum ni se cere să facem materiale despre realitatea urbană. Bine, şi comuniştii ne cereau să facem despre realitate, dar despre realitatea de acum 70 de ani”, îmi spune un jurnalist care lucrează de trei ani la televiziunea de stat Moldova 1.

Luna aceasta, Realitatea TV a lansat la Chişinău postul Publika, despre care s-a format imaginea unei televiziuni de un standard profesional fără egal în republică. La prima întâlnire cu jurnalistul de la Publica am avut surpriza să fiu sunat de o reprezentantă a televiziunii pentru a amâna întâlnirea: ”Ne-a dispărut reporterul. Nimeni nu poate să mai dea de el”. Din fericire, a doua zi, reporterul a reapărut şi am avut surpriza să-l descopăr în persoana acestuia pe Sergiu Voloc, actorul cunoscut publicului din România din filmele regizate de Igor Cobileanschi.

Ameninţarea uitării
Sergiu Voloc a fost închis, în mai 2009, în baza unei acuzaţii de consum de droguri. Dar a fost anchetat pentru implicarea în revolta din aprilie. „Pe 8 aprilie am fost sunat de patru colaboratori ai poliţiei moldoveneşti, care mi-au spus că am fost recunoscut între demonstranţi cu o zi înainte şi că s-au înaintat actele pentru arestarea mea.” Când au văzut că Sergiu este urmărit de persoane în civil, prietenii l-au ascuns în afara Chişinăului, dar la întoarcerea sa în capitală a fost arestat pentru cinci zile. În acte era acuzat de consum de droguri. Dar televiziunea de stat moldoveană a prezentat imagini filmate în timpul detenţiei sale. Voloc recunoştea că a aruncat cu pietre în Parlament şi lăuda graţierea acordată de Voronin într-un montaj despre demonstraţiile de protest.

„Când am aflat că urmează să fiu arestat, am vrut să vorbesc cu reporterii de la Pro TV. Pe 7 aprilie, în piaţă erau reporterii Pro TV din Chişinău, dar pe 8 apăruseră doar cei de la Bucureşti. Ei mi-au spus că nu iau interviuri de la protestatari”, spune Voloc. Abia după cinci zile de arest, când a fost eliberat, televiziunile l-au invitat să îşi spună părerea. „Am avut şapte luni de frică. Poliţistul din sat mă ameninţa mereu că o să fiu din nou arestat. Dar am înţeles că doar spun aşa. De acum nu mai am niciun dubiu că ei speră doar că o să uităm ce s-a întâmplat”.

Libertatea atârnă de un fir de păr
Irina Nechit este scriitor şi jurnalist. Din punctul ei de vedere, schimbarea se produce pe muchie de cuţit în Moldova: „7 aprilie a fost punctul de pornire. Am văzut că geamurile palatului care aparţinea dictatorului pot fi sparte. Am văzut că sunt făcute din sticlă casabilă. Până la 29 iulie am trăit cu frica de drapelul roşu, ne temeam că se întoarce drapelul roşu. Totul a atârnat de un fir de păr. Adică de un vot, numit şi votul de aur. Apoi am mers în vacanţă. Personal, în august am avut prima vacanţă după multe veri petrecute acasă în moleşeală, în pasivitate. Îmi pare că din toamna anului trecut suntem cu toţii mai activi.”

Artă publică
De mai bine de un deceniu, Asociaţia Oberliht organizează evenimente de artă contemporană în capitala Moldovei. Chiar în centrul Chişinăului, pe strada Bucureşti, asociaţia a ridicat anul trecut un spaţiu numit Apartament deschis, unde au loc proiecte artistice, concerte şi prezentări de film. Aici se găsesc şi anunţurile referitoare la burse şi finanţări europene pentru proiecte culturale. Ai crede că este vorba despre un grup artistic, dar la sediul organizaţiei, adăpostit într-un demisol cu pereţii împodobiţi cu desene de Dan Perjovschi, ai surpriza să descoperi că, din cei 12 artişti care au iniţiat proiectul, doar artistul Vladimir Us mai trage după el proiectele culturale: „Unii au emigrat, alţii au renunţat”, spune acesta.

Senzaţional: Eminescu şi Veronica Micle
Despre cum funcţionează memoria culturală în Moldova depun mărturie chiar numele străzilor. Chiar dacă, de mai bine de un secol, toţi cunoscătorii jură că Eminescu şi Veronica Micle nu s-au mai întâlnit în centrul Chişinăului, reporterul „ring“ a surprins o întâlnire între cei doi. Mihai Eminescu şi Veronica Micle se intersectează fără să se ferească de privirile trecătorilor, zi de zi, 24 de ore din 24, în Chişinău, între 31 August şi bulevardul Ştefan cel Mare. Evident, este vorba despre străzile cu acelaşi nume.