Alina Nicu 30.04.2010
Petrescu: „Conservatorii ii vor face o oferta si lui Mircea Badea”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/petrescu-conservatorii-ii-vor-face-o-oferta-si-lui-mircea-badea-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1331 (ultima in 30.04.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
INTERVIU. „ring”, fata in fata cu parlamentarii si primarii de Bucuresti

S-a născut şi a crescut în mijlocul bucureştenilor care l-au votat, iar acum face tot posibilul să le rezolve problemele. Deputat PDL în Colegiul 12, Cristian Petrescu e de părere că Teo Trandafir chiar „are ceva de spus în parlament” şi este convins că Partidul Conservator va încerca să-l convingă şi pe Mircea Badea să lupte pentru un scaun de deputat.

Ce aţi realizat pentru Colegiul 12?
Pot să spun că şi multe, şi puţine. Pe lângă toate legile la care am contribuit, ori depuse de mine, ori prin amendamente, ori prin lucru în comisie, care este foarte important, fiind membru în Comisia pentru industrii şi servicii, adică tot ce înseamnă economie, transporturi, turism, comerţ, am avut şi acţiuni punctuale în teritoriu, de la audienţe până la rezolvarea problemelor cetăţenilor.

“Mi-a cerut bani să-şi facă dinţii”
Ce vor locuitorii Colegiului 12 de la dumneavoastră?
S-a întâmplat să vină la mine un domn care voia să-i dau bani să-şi facă dinţii, avea nevoie de 4.000 de lei. Nu am cum să dau curs unei astfel de cereri. Însă foarte mulţi îmi cer locuri de muncă.

Cum îi puteţi ajuta?
Am un proiect în ceea ce priveşte dezvoltarea unei comunităţi în cadrul Colegiului, pentru a-i face pe locuitori să se ajute reciproc. S-ar putea ajunge şi la un mic barter pentru că, în cadrul unei comunităţi, fiecare ştie ce poate să facă, ce poate oferi şi de ce are nevoie.

„A făcut mult bine sectorului 3”
Cum vă înţelegeţi cu edilul Liviu Negoiţă?
Din punct de vedere instituţional ne înţelegem foarte bine. A dovedit că a făcut mult bine sectorului. Se ştie că sectorul 3 arată altfel decât celelalte sectoare ale Capitalei.

“S-au dus banii, iar, suplimentar, avem proteste”
Există riscul ca România să o ia pe urmele Greciei?
Teoretic, nu. Practic, dacă o să continuăm cu aceste cheltuieli exagerate, nu se ştie unde o să ajungem. Trebuie găsită o cale de a menţine cheltuielile la un nivel rezonabil. Cât despre restructurări, ştim destul de bine ce putere au sindicaliştii din România: este o dictatură a sindicatelor.

Bugetarii vor salarii mai mari şi siguranţa unui loc de muncă. Totuşi, în 2007 s-au majorat salariile, au fost angajaţi funcţionari pe bandă rulantă...
Este moştenirea pe care ne-a lăsat-o PNL. Au făcut măriri de personal total nepotrivite. Fiind un an electoral, au cheltuit foarte mulţi bani ca să îşi facă imagine. Am fi putut să trecem altfel peste criză dacă că am fi avut resursele respective şi nu am fi avut atâţia oameni angajaţi suplimentar pe care trebuie să-i plătim ca apoi să fim nevoiţi să-i dăm afară. S-au dus banii şi, suplimentar, avem proteste.

“E uşor să critici şi să stai deoparte”
Teo Trandafir a câştigat alegerile pentru Colegiul 19. Ce vedetă şi-ar mai găsi un loc în parlament?
Cred că Teo Trandafir chiar are ceva de spus în parlament. Ar fi fost interesant ca Mircea Badea să fi concurat împotriva lui Teo. Am fi avut un duel aparte, deşi, probabil, tot Teo ar fi câştigat.

Credeţi că Mircea Badea ar fi potrivit pentru alt Colegiu?
Da. De ce nu? Probabil că Partidul Conservator îi va face o ofertă, mai devreme sau mai târziu, având în vedere că Mircea lucrează la domnul Voiculescu, senator PC. Să vedem dacă va accepta, pentru că să critici şi să stai deoparte este foarte uşor, greu este să treci la fapte.

Băieţii care se prostituează, protejaţi
Pro sau contra legalizării consumului de droguri?
Împotrivă. În Colegiu am o problemă cu drogurile. Este vorba despre cartierul Vitan, cunoscut ca fiind destul de “traficat”. Lucrurile se îndreaptă spre bine, din ce informaţii am de pe teren.
Dar în ceea ce priveşte prostituţia?
Sunt pro legalizare. Oricum se prostituează, însă fetele ar fi protejate, atât de lege, cât şi medical. Cel mai important aspect este protejarea fetelor, dar şi a băieţilor, am înţeles că şi aceştia practică, plus că ar mai exista o sursă de bani la buget prin impozitarea activităţii.

„Soţia câştigă mai bine ca mine”
Sunteţi un soţ romantic?
Nu sunt foarte romantic. Sunt mai pragmatic; decât să dau banii pe flori, mai bine dau pe ceva care să dureze. Mă refer la cadouri simbolice, deşi Ina, soţia mea, câştigă mult mai bine decât mine. Ne cunoaştem de doi ani, însă suntem căsătoriţi doar de un an.
V-aţi înşelat vreodată soţia?
Bineînţeles că nu. Poate că dacă aş fi avut 10 ani de căsătorie, atunci poate s-ar fi pus problema.

“Merg frecvent în pieţele, parcurile şi străzile din Colegiu. De exemplu, la piaţa de la Râmnicu Sărat se mănâncă nişte mititei foarte buni.” Cristian Petrescu

“Am făcut 10.000 de bilete pentru tot sportul românesc”
Cu mult înainte să ajungeţi parlamentar de Bucureşti, aţi fost şi instructor sportiv…
Da, când lucram la Federaţia Naţională de Modelism. Aşa era nomenclatorul. Practic, instructorul sportiv era un fel de Jolly Jocker la nivelul federaţiei, un fel de băiat bun la toate, care se ducea la bancă să ia extrasul, cumpăra biletele de avion pentru nu ştiu ce eveniment naţional, organiza nu ştiu ce competiţie. După care, am fost la Transport Internaţional, am făcut 10.000 de bilete de avion pentru tot sportul românesc.

Cu ce probleme se confruntă locuitorii din Colegiu?
Sunt foarte interesaţi de anveloparea blocurilor, însă au şi probleme care ţin mai mult de Primăria Capitalei, în ceea ce priveşte RATB, RADET sau asfaltarea bulevardelor. Am avut o întâlnire foarte interesantă cu administratorii şi preşedinţii de bloc dintr-o anumită zonă, pentru că la Comisie avem în dezbatere Legea privind utilităţile publice. Unii chiar au venit cu propuneri de amendamente, avem o colaborare şi pe partea aceasta.

Cele mai importante iniţiative legislative?
Avem Zona Metropolitană Bucureşti, parteneriatul între stat şi Biserică pentru servicii sociale, în afara marilor legi, cea a educaţiei, a pensiilor, la care am participat ca semnatar. Unele sunt retrase pentru că a făcut şi guvernul o iniţiativă de acest fel, cum ar fi cea cu substanţele psihotrope. Am fost trei iniţiatori PDL, şi până să trecă legea noastră prin toate fazele, a mai existat şi o iniţiativă a guvernului, şi atunci am pus mână de la mână ca să facem o lege cât mai bună şi a fost cazul să o retragem pe a noastră.

Guvernul a interzis 36 de substanţe şi produse etnobotanice, însă “vânzătorii de iluzii” au scos la vânzare noi “droguri legale”. Ce măsuri ar trebui luate împotriva comercianţilor?
Din păcate o să meargă la nesfârşit lucrul acesta. Să li se permită să vândă ce nu e periculos pentru oameni. Însă producătorii ştiu că se interzic tot felul de produse, găsesc altele şi altele şi tot aşa. Ideea este ca orice mărire a acestei liste cu substanţele interzise de guvern să se facă tot prin hotărâre de guvern. Trebuie să ţinem pasul cu ei, să încercăm pe cât posibil să le limităm raza de acţiune. Sunt unele substanţe care sunt folosite şi în medicină, şi atunci nu poţi să interzici substanţa doar pentru că se comercializează în “magazinele de vise”.


„Se pot deschide porţile Parlamentului”
Sunteţi de acord cu dărâmarea gardului din jurul Palatului Parlamentului?
În acest moment este o măsură inoportună, am avea o cheltuială suplimentară. Simpla dărâmare a gardului şi transportul molozului ar fi o cheltuială inutilă. Deschiderea către oameni nu stă doar în garduri, se pot deschide oricând porţile şi, eventual, se pot lua măsuri să nu mai fie jandarmi la poartă.

Cine este vinovat pentru criza economică de la noi?
Criza economică este una mondială. La noi se iau sau nu anumite măsuri pentru a limita efectele şi putem să spunem că s-au luat măsuri potrivite sau mai puţin potrivite. Problema e din exterior, odată cu trecerea crizei mondiale va trece şi la noi. Nu înseamnă să stăm cu mâinile în sân. Se iau măsuri, însă marea noastră problemă o reprezintă colectarea datoriilor agenţilor economici şi ale persoanelor fizice.

Este normal să se umble la taxe deşi este criză?
Faptul că se umblă la taxe şi impozite, în condiţiile în care se micşorează numărul acestora, este o măsură foarte bună. Poate s-au mai introdus una-două, dar s-au tăiat peste 100 înainte. Din punct de vedere al taxelor şi al impozitelor avem o situaţie fericită. Pe de altă parte, şi datoria externă a României are alt nivel decât cele din ţările occidentale. Vedem că dă faliment Grecia, pare că ar urma şi Portugalia.

Protestele îşi au rostul?
Este puţin exagerată reacţia sindicaliştilor. Cei de la stat vor în continuare majorări deşi văd foarte bine care este situaţia ţării. Nu numai că nu este vorba despre solidaritate, dar trec peste anumite limite.

Care sunt primele sectoare ce vor ieşi din criză?
Pot să vă spun sectoarele care, după părerea mea, ar trebui să ajute la trecerea crizei, şi anume turismul şi agricultura. Fiind chiar profesionist în turism, pot să garantez că aşa este în privinţa turismului. Avem capacitatea să aducem turişti în aşa măsură încât să putem trece cu bine de criză. Avem deja infrastructura hotelieră, însă avem probleme cu infrastructura cealaltă, cu drumurile, cu căile ferate, aeroporturile.

Comenteaza aici: