La numai 16 ani, fiica Danei Săvuică debutează în cariera muzicală, fiind descoperită şi îndrumată de producătorii care au lansat-o pe Oceana cu piesa „Cry Cry”. Tânăra va lansa în această seară, în premieră la Radio 21, în cadrul emisiunii „Muzica ta”, single-ul de debut „Party Like an Animal”.
Julie se consideră pregătită pentru o carieră internaţională şi nu are emoţii să ofere interviuri în limba lui Shakespeare. „Sunt olimpică la limba engleză, ar fi culmea să am probleme la acest capitol! Ştiu ce i s-a întâmplat Innei, însă nu sunt de acord cu reproşurile care i s-au adus”, a declarat Julie pentru „ring”.
Tânăra se declară o persoană „deschisă” şi nu ar zice pas unei şedinţe foto sexy. Cu o condiţie însă. „Dacă nu este nimic vulgar şi nu va trebui să-mi expun zonele intime ale corpului, n-am nimic împotriva unui pictorial de acest gen”, a spus Julie. Despre noul ei single, tânăra crede că degajă optimism şi se adresează segmentului comercial. Contactată de „ring”, Dana Săvuică a ţinut să precizeze că Julie şi-a ales singură cariera şi doar talentul moştenit a calificat-o pentru scenă. „Probabil îşi moşteneşte părinţii şi bunicii. Şi eu am voce, dar n-am cântat decât ocazional. Tatăl meu cântă atât de frumos, de zici că e Benone Sinulescu. Eu o voi sprijini pe partea de PR. Nu i-am deschis eu nicio uşă, are o echipă de specialişti care se ocupă de ea”, a declarat mama artistei pentru „ring”.
Verişoară cu Viky, de la Hi-Q
Victoria Elena Stanciu este verişoara lui Julie şi cântă în trupa Hi-Q sub numele Viky. Are 21 de ani, s-a născut la Botoşani, a terminat Liceul de Artă din localitate şi acum este studentă la Bucureşti.


Comenteaza aici: