Teatrul Naţional prezintă diseară, începând cu ora 19.00, piesa „Şapte dintr-o lovitură”, un spectacol în regia lui Ion Caramitru, scris de Lia Bugnar. Din distribuţia ei fac parte Ana Macovei, Mihai Calota, Carmen Ungureanu şi Florin Lăzărescu.
„Şapte dintr-o lovitură” este o piesă scrisă special pentru actorii nou-veniţi în trupa Teatrului Naţional, de cunoscuta actriţă şi autoare de texte dramatice, Lia Bugnar. Spectacolul spune povestea a şapte oameni care devin concurenţi într-un concurs tip „Big Brother”. Ei vor trebui să îşi expună viaţa personală, intimităţile, trăirile pe sticlă, în direct. Doi dintre ei, un băiat şi o fată, vor câştiga premiul cel mare la sfârşitul emisiunii, aşa că fiecare încearcă până la sfârşit să iasă în evidenţă în vreun fel şi să impresioneze publicul care, de altfel, votează şi alege câştigătorii. Locuind împreună, vor apărea între ei poveşti de dragoste, dar şi conflicte şi rivalităţi. Iar cum pe producătoare o interesează ratingul, în final vom avea parte şi de o sinucidere aranjată.
Sunteţi invitaţi, astfel, să urmăriţi o piesă de teatru cu şi despre tineri, a cărui acţiune se întâmplă într-un studio de televiziune. O competiţie deschisă, un maraton live de trei zile, în care şapte personaje sunt prinse în goana atingerii propriilor vise, cu preţul oricărui sacrificiu.


Comenteaza aici: