La sfârşitul săptămânii trecute s-a încheiat un nou sezon al concursului „Dansez pentru tine”, al cărui trofeu, în valoare de 60.000 de euro, a fost adjudecat de luptătorul K1 Cătălin Moroşanu şi de partenera lui, Magda Ciorobea. Locul II a fost ocupat de Iuliana Luciu şi Grigore Moldovan, orfanul fiind taxat de public în urma greşelilor făcute.
„Am greşit şi am fost taxat”, a spus Grigore, partenerul de dans al Iulianei Luciu după ce a aflat că s-a aflat pe locul doi. El s-a bucurat totuşi pentru ce a primit, dar şi pentru Magda Ciorobea, căreia i-a dăruit un buchet de flori pentru a-şi cere iertare în urma celor afirmate despre ea când a fost filmat cu camera ascunsă. La sfârşitul emisiunii, întreaga echipă a sărbătorit până în zorii zilei. În timp ce toţi s-au putut distra în voie, Magda nu şi-a putut stăpâni emoţiile şi a plâns aproape toată seara.
63.000 de euro pentru Magda Ciorobea
„Nu m-am gândit vreodată că voi câştiga. Vreau să mulţumesc celor care s-au uitat la televizor, care ne-au votat. Mă bucur că alături de Magda şi de coregrafa noastră, Cocuţa, am reuşit să oferim dragoste prin dansul nostru, implicare şi o mică părticică din entuziasmul nostru”, a declarat campionul K1 Cătălin Moroşanu imediat după terminarea competiţiei „Dansez pentru tine”.
Lacrimile de fericire ale Magdei au fost şterse de pe chip chiar de zâmbetul Ralucăi, fetiţa ei, care, îmbrăcată asemenea unei balerine, a zburdat prin platou, parcă ştiind că viitorul ei s-a luminat odată cu câştigarea premiului de 60.000 de euro cu care mama ei doreşte să cumpere o locuinţă şi să-i asigure o viaţă decentă. Pe lângă marele premiu, Magda a mai primit din partea unui sponsor a cărui imagine este Cătălin un premiu de 3.000 de euro.
Cosmin Olăroiu l-a ajutat pe Grigore
Iuliana Luciu şi Grigore s-au situat pe locul al doilea şi au primit un premiu de 20.000 de euro cu care Grigore să poată avea grijă de viitorul fraţiorului său, Ionuţ. În timpul emisiunii, Grigore a avut surpriza să afle că a mai primt un ajutor de 5.000 de euro din partea lui Cosmin Olăroiu, iar şcoala „Mark Twain” i-a dăruit micuţului Ionuţ un an de şcolarizare, echivalentul a 10.000 de euro.
„Mă bucur foarte mult că am putut să-l ajut pe Grigore. Sper ca premiul câştigat să-i fie de folos pentru a-şi repara măcar o parte din casă, dacă nu pe toată, şi sunt sigură că şi cu ajutorul oamenilor de acasă, care au fost impresionaţi de cazul lui, va reuşi să-şi transforme visul în realitate. Mă bucur că am putut să fiu aici şi să-i ajut pe el şi pe Ionuţ şi, chiar dacă n-am avut cea mai bună prestaţie şi n-am făcut cel mai mare show, sper ca viaţa lor să fie mai uşoară, iar visul lor să se împlinească într-o zi, pentru că eu asta mi-am dorit”, a mărturisit Iuliana Luciu la sfârşitul emisiunii.
Liuba şi Antonio, angajaţi la „Dansez pentru tine”
Partenerii de dans ai lui Cătălin Botezatu şi Andreei Spătaru, Liuba şi Antonio, au primit, pe lângă premiile în bani, şi câte un job în baletul emisiunii „Dansez pentru tine”. Ei vor evolua în noul sezon care va începe în toamnă.
Se vor muta în casă nouă
Magdalena Ciorobea are 26 de ani şi locuieşte în Râmnicu Vâlcea, alături de fetiţa ei, Raluca, de patru ani, de mama şi fratele ei. Toţi patru trăiesc într-o locuinţă socială din localitate. Tatăl micuţei, Dragoş, nu a sprijinit-o pe Magadalena când era însărcinată. Tânăra mamă a trecut prin clipe grele, de două ori riscând să piardă sarcina din cauza certurilor şi a umilinţelor la care era supusă. Acum, Magdalena îşi creşte singură fetiţa şi tot ce îşi doreşte este să-i ofere micuţei o casă decentă.


Comenteaza aici:
scris de Delia la ora 14:02 in data 10.05.2010
Bravo Magda, Te rog sa te gandesti bine si sa nu cumva sa te impaci cu tatal fetitei tale. Acum ca ai castigat, vrea sa se intoarca la tine? Iarta-ma daca-ti spun ca nu din dragoste ci pentru banii tai.Morosene, te rog sa te tii de cuvant si sa-l bati pe profitorul ala care acum, subit, vrea sa se intoarca la Magda. Mult succes Morosene la meci si sa-ti traiasca fetita si sa te bucuri de ea.....si insoarate cu mama fetitei. Delia