Alexandru Tudor 10.05.2010
„ring” a ajutat la prinderea hotului de moaste
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/ring-a-ajutat-la-prinderea-hotului-de-moaste-434x326.jpg

Comentarii:

1 (ultimul in 10.05.2010)

Afisari:

1349 (ultima in 10.05.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 

“Creierul” furtului de la Mănăstirea Radu Vodă s-a bucurat de libertate doar o zi. După ce au colectat informaţii referitoare la maşina pe care o conducea Robert Dragnea în seara jafului, reporterii “ring” au furnizat poliţiei toate datele. Întâmplător sau nu, la numai două ore, hoţul moaştelor Sfântului Nectarie a fost prins într-un supermarket în Ploieşti.

Trecerea de la teologie la puşcărie a durat o singură zi. După ce a furat moaştele Sfântului Nectarie împreună cu alţi trei prieteni din Prahova, Robert Dragnea a fost singurul care a reuşit să scape datorită BMW-ului puternic pe care îl conducea.

În urma investigaţiilor, un amic al fugarului a afirmat, pentru „ring”, că „pe la slujbe nu a ajuns de foarte mult timp, iar cineva mi-a spus că banii pe care i-a dat pe BMW-ul ăla 318, negru, în două uşi, 2.500 de euro, erau de la prietena lui din Prahova pe care ar fi dus-o la produs. Ştiu că avea număr de Prahova... DRF şi îl luase de la Timişoara”. Imediat după aflarea informaţiilor, am furnizat datele poliţiei. Paradoxal, două ore mai târziu, infractorul a fost prins.

L-au ridicat de la cumpărături
După ce, joi, semnalmentele lui Robert au fost trimise la toate secţiile de poliţie şi la jandarmerie, totul a devenit o formalitate. La scurt timp, un jandarm l-a văzut pe tânăr în parcarea unui hipermarket din Ploieşti. Acesta l-a reţinut şi l-a predat poliţiei, unde avea deja întocmit mandat de arestare.

„Orice colaborare a jurnaliştilor cu poliţia în scopul ajutării societăţii este bine-venită” Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei

29 de zile va sta în arest preventiv Robert Dragnea.

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 18:10 in data 13.05.2010

    Nu datorita voua s a prins hotul, jandarmul il cunostea pe Robert Dragnea si stia unde se afla in acel moment si de aceea l-a prins.