Iubitor al ştiinţelor exacte, Ioanel Sinescu, directorul Institutului Clinic de Uronefrologie şi Transplant Renal ”Fundeni”, a ajuns medic mânat de dorinţa de a vindeca suferinţa semenilor. Susţine că este expert în psihologia bolnavului şi se străduieşte să nu-şi dezamăgească niciodată pacienţii. O singură nemulţumire majoră are: România are medici buni, dar stă jalnic la capitolul finanţare.

Ce v-a determinat să alegeţi Medicina?
Am ajuns la Medicină din proprie iniţiativă. În liceu eram atras de matematică, fizică şi chimie. În clasa a XII-a am realizat că a încerca să faci ceva pentru un om care este bolnav înseamnă mai mult şi astfel m-am îndreptat către Medicină. Fără îndoială dacă aş fi pus în situaţia să mai aleg o dată, tot Medicină aş face. Însă dacă istoria s-ar repeta, aş schimba anumite lucruri. Consider că la un moment dat ar fi trebuit să plec din ţară.

Programă prea încărcată
Învăţământul românesc este la nivel european?
Învăţământul românesc medical este unul foarte bun, este puţin cam dens. Este aglomerat cu o serie de noţiuni care nu îi folosesc unui student. Ar fi ideal ca, în perioada de pregătire, studentul să primească o serie de noţiuni pe care apoi să le pună în practică în aşa fel încât şcoala să însemne pentru el o adevărată perioadă de pregătire. Este mai bun decât cel occidental. În special cel urologic. Din punct de vedere teoretic, ar trebui restrâns.

Bani risipiţi
Cum s-ar rezolva problemele din sistemul sanitar?
Coplata nu este o soluţie. A contribui direct la un act medical este extrem de greu pentru 90% din cetăţeni pentru că sursele lor de venit sunt mici. Statul ar trebui să colecteze impozitările şi să ştie cum să le administreze. În prezent, aceşti bani sunt risipiţi. Sistemul medical este subfinanţat, iar ţara noastră are o economie precară. Ar trebui să existe centre pentru fiecare specialitate. Astfel, românii nu ar mai pleca să se trateze în străinătate.

Americanii l-au vrut şef de clinică
Aţi primit oferte din străinătate? De ce aţi rămas în România?
De-a lungul anilor, am primit o mulţime de oferte. Puteam fi şeful unei clinici din America. Am rămas aici pentru că nu aş fi putut niciodată să tratez cu atâta apropiere un pacient de altă naţionalitate. În plus, eram puţin şocat de ceea ce însemna sistemul medical occidental, unde pacientul este tratat ca o bucată de lemn.

Ce şanse au medicii tineri atât timp cât posturile sunt blocate?
Din păcate, şansele sunt mici. Cel mai dureros este că unii dintre ei sunt foarte buni şi pleacă în alte ţări unde găsesc condiţii optime, mulţumire profesională şi materială. Şi când se vor debloca posturile, ei vor fi dezamăgiţi pentru că vor lucra în condiţii improprii. Atunci apare nemulţumirea profesională.

Aţi operat vreodată un membru al familiei, un apropiat?
Nu, doar am asistat la operaţia unui membru al familiei. Nu cred că este normal aşa ceva, implicarea emoţională este mult prea mare. Este posibil să nu iei deciziile aşa cum trebuie, şi rezultatul să nu fie cel dorit. Acesta este şi motivul pentru care, în principiu, un medic nu îşi operează membrii familiei. Riscul este foarte mare. Decenţa profesională te împiedică să te afli în prima linie ca decident chiar dacă ai noţiunile necesare pentru a duce la bun sfârşit o intervenţie.

Pacient, doar la stomatolog
Aţi fost vreodată pacient?
Nu am fost pacient decât la stomatologie, de câteva ori. Sper că nu voi avea nevoie de acte medicale laborioase. Cunosc destul de bine psihologia omului bolnav încât să îmi pot da seama ce este în capul unui pacient. Îi înţeleg foarte bine.
Experienţa mă ajută să le citesc gândurile pacienţilor mei. Fac tot ce pot ca aşteptările lor să fie îndeplinite.

Agenţia Naţională de Transplant, punct-cheie
Ce strategie ar putea creşte în România numărul donatorilor de organe?
Întâi de toate este vorba despre o aplicare corectă a ceea ce înseamnă statutul Agenţiei Naţionale de Transplant. Populaţia trebuie educată continuu. Aşa cum se încurajează să se doneze sânge, aşa ar trebui făcut şi în cazul transplantului de organe. Un sistem medical care în structura lui nu are o latură a transplantării de organe şi de prelevare a ţesuturilor este un sistem neperformant.

Avem nevoie de finanţare în acest program.
În Europa există ţări cu o populaţie mai săracă şi mai bolnavă, dar care au mai mulţi bani pentru sănătate. În medie, efectuăm două transplanturi pe săptămână. Au existat şi perioade bune. Îmi aduc aminte că într-o zi am făcut chiar cinci transplanturi.

Zilnic, la ora 6.00, îşi vizitează pacienţii
Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?
Mă trezesc în fiecare zi la ora 5.00, iar la ora 6.00 sunt deja în spital. Atunci încep vizita în reanimare, în secţii, apoi trec la consultaţii. Dacă nu apare un donator, mă dedic activităţii didactice cu studenţii. Sâmbătă este ziua în care studiez toată publicistica medicală.

“Nu este suficient să îi oferi compasiune pacientului. Astfel îi stârneşti neîncredere şi ostilitate. Orice om are nevoie de demnitate, chiar şi în condiţii de boală.”, Prof. dr Ioanel Sinescu

A fost studentul lui Proca
L-a avut profesor pe Eugen Proca, părintele transplantului renal din România. În 1984, prof. dr Sinescu a plecat în America la o
specializare în chirurgie sub microscopul operator. În 1985 a realizat primele autotransplanturi testiculare din România sub microscopul operator şi primele operaţii de impotenţă vasculogenică. Prof. dr Sinescu a implementat cu succes programul de transplant renal la clinicile din Iaşi şi Oradea. În aprilie 2009, Ioanel Sinescu a devenit membru corespondent al Academiei Române.

1102 transplanturi a realizat prof. Sinescu în ultimii 13 ani