Istoria campionatelor mondiale de fotbal conţine şi câteva episoade aparte, care au rămas în conştiinţa comentatorilor, ziariştilor şi îndeosebi a spectatorilor ca „pete negre” ale soccerului mondial. Pe lângă rezultatele surprinzătoare înregistrate de-a lungul timpului, au existat şi meciuri peste ale căror rezultate au planat suspiciuni niciodată elucidate.
Unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria campionatelor mondiale s-a înregistrat la turneul final din Spania 1982. Atunci, RF Germania şi Austria, ambele aflate în grupa a II-a, şi-au dat mâna frăţeşte şi au mers împreună în faza următoare a competiţiei, în detrimentul frumoasei echipe a Algeriei, care făcuse o impresie mai mult decât favorabilă.
De altfel, competiţia din Peninsula Iberică a fost plină de surprize încă de la meciul inaugural, când campioana mondială en-titre, Argentina, cu un Kempes obosit, pierdea cu 1-0 în faţa vicecampioanei europene, Belgia. Bomba adevărată a constituit-o însă înfrângerea RF a Germaniei, 1-2, în faţa Algeriei. În celălat meci al grupei, Austria a obţinut o victorie „subţire”, 1-0 cu Chile.
Un „blat” cât o finală
Meciurile din a doua rundă a grupei a II-a au avut întru câtva rezultate previzibile. RF Germania a călcat cu şenilele „panzerelor” peste Chile, un 4-1 cu un hattrick marca Rummenigge, iar Algeria, relaxată prematur, a pierdut cu 2-0 întâlnirea cu Austria. S-a ajuns la următoarea linie de clasament:
Austria 2 2 0 0 3-0 4
Algeria 2 1 0 1 2-3 2
RFG 2 1 0 1 5-3 2
Chile 2 0 0 2 1-5 0
În condiţiile date, era suficient ca echipa germană să obţină o victorie cu 1-0 în ultimul meci al grupei, cu Austria, pentru ca ambele formaţii să meargă mai departe, în detrimentul Algeriei, despre care se presupunea că nu va avea probleme cu Chile. S-a întâmplat exact aşa, pentru că germanii şi austriecii şi-au dat mâna frăţeşte, victorie pentru RFG cu 1-0, gol Hrubesch. Algeria a bătut Chile cu 3-2, după ce în minutul 35 avea 3-0 şi era calificată. Pentru echipa vest-germană, rezultatul cu Austria a echivalat, practic, cu o calificare în finală.
Proteste la nivel de federaţie
Jocurile erau făcute, însă Federaţia Algeriană de Fotbal a încercat să nu lase lucrurile aşa, înaintând un protest sub forma unei declaraţii publice.
„Meciul a fost un act scandalos şi imoral, care nu poate avea altă urmare decât descalificarea ambelor echipe. Denunţăm această parodie şi sperăm că autorităţile FIFA vor proceda în consecinţă”, se arată în declaraţie. În lipsa unor probe care să dovedească aranjamentul, FIFA nu a putut face nimic altceva decât să dea anumite sfaturi privind desfăşurarea în contextul unei sportivităţi desăvârşite a viitoarelor competiţii internaţionale. Algeria a plecat acasă, iar RF Germania urma să dispute finala Mundialului spaniol, pierdută cu 3-1 în faţa Italiei lui Paolo Rossi.
Drama „cocoşului galic”
Surprizele campionatului mondial din Spania 1982 nu s-a oprit însă aici. Unul dintre cele mai dramatice meciuri din istorie a avut loc pe 8 iulie 1982, pe Stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla, acolo unde Steaua avea să cucerească peste patru ani Cupa Campionilor Europeni. Protagoniste: nimeni alta decât RF Germania, care lăsase între timp pe drum selecţionata ţării-gazdă, Spania, şi Anglia lui Bryan Robson. Cealaltă semifinalistă: Franţa celebrilor Platini, Tigana, Giresse şi Tresor.
Platini, o finală prea îndepărtată
Timpul regulamentar s-a încheiat cu un nedecis 1-1. Nemţii deschiseseră scorul prin Littbarski în minutul 17, dar Platini a restabilit egalitatea din penalty nouă minute mai târziu. În prima repriză a prelungirilor, Tresor şi Giresse au catapultat două „trasoare” în primele opt minute şi se părea că Rummenigge & Co. nu mai pot reveni. „Cocoşii” n-au ţinut cont de faptul că germanii sunt sigur învinşi numai după ce se urcă în autocar, şi au scăpat printre degete calificarea în finală după ce au fost egalaţi de Rummenigge şi Fischer şi după ce au pierdut la loteria penalty-urilor, Six şi Bossis ratând decisiv.
6 goluri a marcat Paolo Rossi la campionatul mondial din Spania 1982, devenind astfel golgheterul turneului. Printre altele, Rossi a deschis scorul în finala câştigată cu 3-1 împotriva RF a Germaniei.
Mai citeste:
- Dieta de vară, sănătoasă şi eficientă
- Johnny Depp, membru de onoare al triburilor Comanche
- Servicii medicale pentru Patriarhie
- Migrena se moşteneşte
- Cartoful reglează tensiunea
- Un nou tratament pentru cancerul hepatic
- Arsurile solare favorizează cancerul
- Analize care te pot salva
- Al-Qaida se pregăteşte de “jihadul electronic”








Comenteaza aici: