11.05.2010
Admira opera lui Vasile Parizescu
http://admin.ziarulring.com/images/upload/cultura/admira-opera-lui-vasile-parizescu-434x326.jpg

Comentarii:

1 (ultimul in 11.05.2010)

Afisari:

2181 (ultima in 11.05.2010)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
ARTA. Cercul Militar National gazduieste o noua expozitie a marelui artist

De astăzi şi până pe 3 iunie, Galeria Artelor de la Cercul Militar Naţional Bucureşti va fi gazda unei noi expoziţii marca Vasile Parizescu. Evenimentul are loc la mai bine de cinci ani de la ultima sa apariţie în faţa publicului, în acelaşi loc.

Pictor, colecţionar şi Senator Efectiv al Academiei Internaţionale de Artă Modernă Roma, Vasile Parizescu şi-a dedicat întreaga viaţă artei. Prima expoziţie datează din 1974 şi a fost ţinută în acelaşi loc unde marele artist revine începând de azi, Cercul Militar Naţional din Bucureşti. În ultimii 36 de ani, lucrările sale au fost incluse în zeci de expoziţii atât în ţară, cât şi în străinătate şi i-au adus mai multe premii.

Mai mult, au fost incluse în muzee şi colecţii particulare, unele fiind achiziţionate chiar şi pentru 60.000 de euro. Din 1989, Vasile Parizescu este fondatorul şi preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România. În afară de picturi şi desene, artistul român a mai publicat, de-a lungul carierei, 27 de volume despre ştiinţă, tehnică şi artă. Vernisajul va avea loc astăzi, începând cu ora 18.00, la Galeria Artelor din Cercul Militar Naţional de pe Bld. Regina Elisabeta nr. 2.

A studiat cu Schweitzer–Cumpăna
La începutul carierei, Vasile Parizescu a studiat cu unii dintre cei mai importanţi pictori ai momentului. Printre ei se numără şi Rudolf Schweitzer–Cumpăna, ale cărui lucrări se află în cele mai importante muzee din ţară şi străinătate.

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de doru la ora 22:33 in data 13.05.2010

    Uite ca se mai gasesc exemple de urmat pentru noua generatie. De admirat talentul, tenacitatea si multilateralitatea preocuparilor omului Vasile Parizescu, care in toate domeniile in care a activat a ajuns sa fie de admirat si apreciat.