După 105 ani de eforturi academice, Dicţionarul-tezaur al limbii române a fost finalizat! Evenimentul a trecut aproape neobservat, într-o ţară în care politica şi manelele încearcă, dar se pare că reuşesc tot mai greu să ţină românilor… de foame. Inclusiv de foame culturală.

„Cea dintâi carte a unei naţiuni este dicţionarul limbii sale”, spunea un academician francez. În România, primul volum al „Dicţionarului-tezaur” a fost început în 1906 de Sextil Puşcariu, iar ultimul, al 37-lea, a fost tipărit şi prezentat recent, în Aula Academiei. Au trecut mai bine de 140 de ani de când Societatea Academică Română îi însărcina pe membrii săi, Ion Heliade Rădulescu, A.T. Laurian şi Ioan C. Massim, cu elaborarea acestui dicţionar. Şi 105 ani de când Sextil Puşcariu a pus în practică acest proiect numit de actualul vicepreşedinte al Academiei „Catedrala Limbii Române”.

Început sub semnul regalităţii
Membrilor însărcinaţi în 1869 cu elaborarea dicţionarului-tezaur al limbii române li s-au alăturat, ulterior, alte două nume importante, Iosif Hodoş şi George Bariţiu. Din păcate, ortografia latinizantă făcea dificilă folosirea ei. Lucrarea a fost criticată de membrii antilatinişti ai Academiei Române, în frunte cu Al. Odobescu, ceea ce a dus la ideea reluării dicţionarului pe alte baze. Regele Carol I s-a implicat personal pentru reluarea lucrării. „În discursul său din 23 martie 1884, regele Carol I a anunţat că oferă câte 6.000 de lei aur anual, bani puşi la dispoziţia Academiei pentru realizarea dicţionarului ce urma să se numească Magnum Etymologicum Romaniae”, a precizat, recent, acad. Marius Sala într-un discurs pe care îl puteţi citi integral aici.

„Meşterul Manole” şi alte forţe culturale
Înfăptuirea dicţionarului-tezaur a fost încredinţată, de-a lungul vremii şi vremurilor, unor mari nume ale culturii româneşti precum B. P. Hasdeu, Al. I. Philippide sau Sextil Puşcariu, cel din urmă, pe care academicianul Sala îl numeşte „Meşterul Manole al limbii române”, conducând lucrările timp de 43 de ani. „Din 1906 şi până în 1949, Sextil Puşcariu şi echipa sa de la Cluj au elaborat şi publicat 3.071 de pagini”, dezvăluie acad. Marius Sala. Ţinând să precizeze că marele merit pentru continuarea dicţionarului l-au avut, după 1965, academicienii Iordan, Graur şi Rosetti, actualul vicepreşedinte al Academiei, M. Sala declară: „Noi nu ne oprim aici, ci vrem să reluăm seria Puşcariu cu sensuri şi cuvinte noi, iar această ediţie definitivă care va avea inclusiv un format electronic, va dura, probabil câţiva ani buni”.

Importanţa „furnicuţelor” academice
„După moartea lui Puşcariu, în perioada 1949-1952 au fost reluate lucrările la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, sub conducerea lui Iorgu Iordan, iar din 1959 au fost cooptaţi Al. Graur şi I. Coteanu. Pe lângă aceştia, au mai fost câteva sute de persoane: e vorba despre «furnicuţele» care au adunat material. O astfel de furnicuţă am fost şi eu”, a mai spus acad. Marius Sala.

„Dicţionarul limbii române este «catedrala» limbii române, la care au lucrat «meşteri mari, calfe şi zidari»”, Acad. Marius Sala

„Sunt destul de tânăr (şi de bătrân, în acelaşi timp) ca să îndrăznesc să fac al doilea pariu: vreau să apuc să anunţ, de la acest pupitru, că ediţia definitivă (n.r. - revizuirea şi completarea seriei Puşcariu) a DLR a fost terminată” , Acad. Marius Sala